Abandonul școlar în România

Abandonul școlar reprezintă decizia de a întrerupe parcursul şcolar, înainte de terminarea unui anumit nivel de învăţământ. Conform raportului Eurostat, România este a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar. Pe primele 2 locuri sunt Malta și Spania. La celălalt pol, țările cu cea mai mică rată sunt Croația, Lituania și Slovenia.

Comisia Europeană a publicat pe data de 26 septembrie în Monitorul educaţiei şi formării pe 2019:

  • părăsirea timpurie a școlii (18-24 ani) indică un procentaj de 16.4% pentru tinerii români, comparativ cu o medie UE de 10.6%,
  • iar ponderea absolvenților de studii superioare (30-34 ani) este 24.6% pentru România, media la nivel european fiind 40.7%.

Cauzele abandonului şcolar

  • Interne: imaturitatea şcolară, instabilitatea psiho-afectivă, tulburări de comportament, lipsa motivaţiei, a orientării, a consilierii;
  • Externe, socio-economice:
    • dificultăţile materiale ale familiei, în special cele cu mulţi copii,
    • lipsa îmbrăcămintei, încălţămintei, a rechizitelor,
    • condiţiilor precare de locuit,
    • familii dezorganizate,
    • alcoolismul,
    • violenţa în familie,
    • lipsa sprijinului acordat de către familie la lecţii elevului, i
    • ncluderea copiilor în activităţile de lucru la câmp,
    • munca în familie,
    • creşterea fraţilor mai mici, sau simplul fapt că familia nu înţelege utilitatea absolvirii unui nivel de învăţământ.

Din categoria cauzelor externe socio-economice menţionez şi dorinţa unor elevi de a câştiga bani imediat:

  • ca zilier,
  • muncă în construcţii,
  • activităţi regulate ca barman,
  • vânzător în bazar etc.

De cele mai multe ori elevul ajunge să renunţe la şcoală. O influenţă negativă este uneori şi modelul constituit de părinţi sau fraţi. Dacă părinţii sau fraţii nu au absolvit un nivel minim de învăţământ se poate întâmpla ca şi fraţii mai mici să renunţe la şcoală.

O altă cauză a abandonului şcolar este plecarea la muncă în alte ţări a părinţilor şi lăsarea copiilor în grija unor rude. Acestea fie că sunt prea bătrâne să se poată ocupa de elevi, fie nu le pot ajuta sau sunt indiferenţi. În aceste cazuri, dar nu numai, elevii sunt atraşi de anturaje nepotrivite care îi fac să abandoneze şcoala. 

Fetele au tendinţa de a renunţa mai repede la şcoală decât băieţii. Unele vor să se mărite, altele să devină independente financiar prin angajarea în locuri de muncă la negru sau în munci necalificate. Nu sunt puţine cazuri în care odată ce s-au măritat soţul le interzice să mai frecventeze şcoala, fie ca ele să nu le fie superioare din punct de vedere al pregătirii, fie pentru că femeia trebuie să fie „casnică”.

Abandonul școlar nu este numai o problemă individuală, ci a întregii societăţi. Este în directă legătură cu rata șomajului și a incluziunii sociale. Odată cu creşterea nivelului de calificare al persoanei scade probabilitatea de a rămâne fără loc de muncă.

Ce putem face noi ca profesori şi diriginţi pentru a reduce abandonul școlar al elevilor noştri?

Ca diriginte trebuie să încercăm să cunoaştem foarte bine fiecare elev şi mediul din care provine. Este necesar în primul rând să studiem documentele din dosarul elevului la începutul clasei a IX-a, şi în special ancheta socială a familiei aparţinătoare/tutore. Prin intermediul diverselor chestionare, prin discuţii la orele de dirigenţie, vom afla dacă elevul este motivat să înveţe, cu ce obstacole se confruntă în evoluţia cognitiv-afectivă. De asemenea, pentru fiecare elev în parte este necesar să se identifice acele activităţi care să-l motiveze, să-l implice în viaţa colectivului şi să-l ajute să se integreze şcolar.

Urmărirea frecvenţei elevilor la ore, monitorizarea elevilor cu risc de abandon, consilierea psihopedagogică făcută de profesorii consilieri şcolari, implicarea elevilor în proiecte cu finanţare externă, proiecte derulate împreună cu Poliţia comunitară, cu ONG-uri şi alte instituţii, proiecte educaţionale, parteneriate şcolare, concursuri şcolare şi de meserii, cercuri, activităţi extraşcolare, competiţii sportive, artistice, de promovare a unor exemple de bune practici – iată câteva din acţiunile ce pot influenţa în bine scăderea abandonului şcolar.

Nu în ultimul rând este necesară implicarea familiei în procesul educaţional al elevului, prin discuţii purtate în cadrul şedinţelor cu părinţii, prin convorbiri telefonice periodice, prin participarea la diverse proiecte extracurriculare, prin invitarea la activităţi extraşcolare desfăşurate în şcoală cum ar fi: serbări şcolare, excursii, concursuri sportive, artistice etc.

Profesor Mahalu Marilena Carmen, CSEI Suceava

Bibliografie

  1. https://ec.europa.eu/romania/news/20190926monitorul_educatiei_formarii_2019_ro
  2. http://store.ectap.ro/articole/660_ro.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.