Drama copiilor lăsați acasă. Plecarea peste hotare a părinților – sacrificiul suprem

Prof. Ioana Petrescu, CSEI Suceava, psihopedagogie specială

Prof. Loredana Rădulescu, CSEI Suceava, psihopedagogie specială

Banii şi nevoile îi împing pe mulţi părinţi să-şi părăsească familia şi să lucreze în străinătate, pentru un trai mai bun. În acest timp, copiii rămân singuri, fără grija părintească, fără cineva căruia să-i spună tată sau mamă.

Când trebuie să ne hotărâm asupra unui aspect important din viaţa noastră, analizăm de cele mai multe ori argumentele pro şi contra şi încercăm să luăm o decizie şi cu mintea, şi cu sufletul, pentru a fi în armonie interioară. Dar, uneori, nu se poate. Acesta este şi cazul părinţilor care aleg să plece la muncă în străinătate şi să îşi lase copilul în ţară. Locurile de muncă sunt puţine şi de cele mai multe ori salariile oferite sunt destul de mici.

De asemenea, deşi au deseori ocazia să muncească în ţară, aceştia refuză locul de muncă din cauza salariilor precare şi aleg să plece în străinătate, pe bună dreptate. Părinţii îşi doresc doar să le ofere micuţilor o viaţă mai bună şi condiţii de trai măcar modeste.

Lipsa părinţilor este drama copiilor

Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară se confruntă cu stări emoţionale negative: devin trişti, se simt izolaţi, plâng, au sentimente de insecuritate şi uneori ajung să cadă în depresie, care conduce adesea la suicid. Sentimentele lor acute de disperare, împletite cu cele de vinovăţie sunt atât de puternice încât nici nu au puterea să le spună să rămână.

Există cel puţin două situaţii şi anume: cea în care pleacă doar unul dintre părinţi, celălalt rămânând acasă cu copilul, şi cea în care pleacă ambii părinţii, copilul fiind lăsat în grijă altor rude. Aceste decizii sunt luate de părinţi, iar cei mici sunt nevoiţi să le accepte. Despărţirea de mamă este considerată de unii copii drept un abandon. Dar chiar şi atunci când tatăl este cel plecat, copilul resimte în mod negativ lipsa lui. Copiii se simt mai afectaţi în prima perioada după plecarea părinţilor sau la prima experienţă de acest gen

Deşi cei mici par că se adaptează odată cu trecerea timpului, aceştia ajung uneori să aibă note mici la şcoală sau să fie ţinta „răutăţilor” altor copii care le cunosc starea.

În majoritatea cazurilor, randamentul şcolar scade din cauza absenţei suportului şi încurajării din partea părinţilor, iar în unele cazuri copiii devin mai responsabili în pregătirea temelor, din dorinţa de a recompensa efortul părinţilor de a munci peste hotare. Un adolescent îmi povestea că e conştient că tatăl lui nu e vreun luptător de K1, dar totuşi acum, fără el, a primit ameninţări din partea altor tineri, care îi cunoşteau situaţia de acasă, şi îi este teamă să nu fie rănit fizic

Banii nu aduc fericirea

Deşi majoritatea părinţilor care pleacă în străinătate cred că bunurile materiale vor compensa lipsa afecţiunii şi a dragostei părinteşti, copiii ar spune că îşi doresc ca de sărbători să împodobească bradul împreună şi nu să vorbească pe Skype cu mama şi tata. Din nefericire, majoritatea îşi manifestă această frustrare în diferite moduri, uneori dramatice.

Copiii mai mici exteriorizează mai uşor emoţiile provocate de despărţirea de părinţi, pe când adolescenţii preferă să nu-şi arate trăirile. Lipsa de afecţiune este compensată de unii copii prin afişarea unei imagini de bunăstare materială. Lipsa supravegherii suficiente a adulţilor, insuficienta organizare a timpului liber, dispunerea de mijloace financiare, precum şi presiunea semenilor cresc vulnerabilitatea acestor copii în faţa unor riscuri legate de consumul de substanţe, abandonul şcolar, relaţii sexuale precoce şi comportamente deviante

Copii împovăraţi de griji

Copiii resimt lipsa părinţilor în momentul când sunt împovăraţi de grijile gospodăreşti. Fie că rămân numai cu tatăl, fie că rămân cu o rudă mai îndepărtată, simplă gazdă sau singuri, mulţi dintre copii se văd nevoiţi a prelua cea mai mare parte din activităţile gospodăreşti.

Pe perioada cât părinţii sunt plecaţi peste hotare pentru a munci, copiii rămân, de cele mai multe ori, în grija unor membri ai familiei extinse (bunici, mătuşă, unchi), iar multe dintre nevoile resimţite de copii, cum sunt cele de suport, sprijin, comunicare şi îngrijire, sunt într-o anumită măsură suplinite/ împlinite de către aceştia.

Există însă cazuri în care copiii care au depăşit o anumită vârstă, 13-14 ani, rămân să se îngrijească singuri, având sprijin parţial sau deloc din partea unui adult. În aceste situaţii, copiii aflaţi în plină adolescenţă, pe lângă faptul că preiau aproape toate sau chiar toate grijile gospodăreşti, şi acolo unde este cazul preiau şi activităţile de îngrijire a celor mici, nici nu beneficiază de suport şi sprijin din partea unui adult.

Atunci când adolescenţii rămân o perioadă de timp fără un părinte, bunic sau un alt adult care să le uşureze activitatea casnică, de întreţinere, care să îi supravegheze, protejeze şi care să îi susţină mai ales la nivel afectiv, aceştia resimt efecte negative la nivel emoţional şi la nivel comportamental.

Abandonul şcolar, cel mai frecvent

Dintre efectele la nivel comportamental, mai frecvent este abandonul şcolar, mai ales la băieţi, participarea şcolară scăzută, izolarea şi comunicarea slabă, atât cu ceilalţi copii, cât şi cu învăţătoriisau profesorii, precum şi tendinţă de asociere cu grupuri deviante, uneori chiar infracţionale.

Efectele menţionate, atât la nivel psihic cât şi comportamental, se regăsesc într-o anumită măsură şi la minorii care deşi teoretic se află în îngrijirea unui adult, nu găsesc un sprijin real în aceştia sau, mai mult, nu resimt autoritatea acestora.

S-a evidenţiat faptul că bunicii reuşesc să comunice mai bine cu cei mici sau cu fetele, care emoţional sunt mai apropiate de ei, şi mai slab cu adolescenţii băieţi, asupra cărora nu mai reuşesc să se impună.Pe de altă parte, bunicii au recunoscut că au mai puţină energie şi forţă pentru a-i ajuta pe copii la teme, la asimilarea şi explicarea unor cunoştinţe predate la şcoală, precum şi pentru a participa alături de ei la diferite activităţi specifice vârstei lor, cum ar fi jocul, plimbările şi excursiile în natură.

Atenţie la comunicarea cu copiii!

În acest context, specialiştii atrag atenţia asupra faptului că este foarte importantă menţinerea comunicării care se stabileşte între copii şi părinţi.

O comunicare care nu decurge în mod constant creează sincope şi goluri în relaţia dintre aceştia. Copiii se îndepărtează astfel de părinţi, fără a găsi nici un sprijin în aceştia. Mai mult, pentru actualii adolescenţi şi tineri, lipsa unei comunicări constante până în prezent îi face să se simtă chiar mai puţin confortabil lângă părinţi în situaţia unei reîntâlniri.

În ceea ce priveşte sănătatea şi bunăstarea copilului, rezultatele s-a constatat faptul că o parte dintre minorii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate se hrănesc necorespunzător. Preponderent, pregătirea mesei rămâne în grija adolescentelor atât în cazul în care ele rămân numai cu fraţii, cât şi în cazul în care din gospodărie a plecat mama, rămânând doar tatăl cu copiii.

Recomandări

Organizaţia „Salvaţi Copiii” a făcut şi o serie de recomandări care se referă la dezvoltarea unei strategii de mobilizare şi intervenţie la nivel local, campanii de informare şi conştientizare adresate părinţilor, campanii de sensibilizare la nivelul comunităţilor de români din ţările de destinaţie, dezvoltarea serviciilor de consilere pentru persoanele care au în îngrijire copii cu ambii părinţi plecaţi, precum şi extinderea reţelei de consilieri şcolari şi a programelor de tipul „şcoală după şcoală”.

De asemenea, specialiştii recomandă şi dezvoltarea mai multor cluburi destinate copiilor, cu scopul de a oferi acestora modalităţi benefice de petrecere a timpului liber, campanii media de promovare a soluţiilor şi oportunităţilor pentru aceştia, a exemplelor pozitive şi organizarea unor campanii de promovare a locurilor de muncă în ţară.

Atât în percepţia copiilor mai mici, cât şi a adolescenţilor, părinţii reprezintă un sprijin emoţional în aproape toate activităţile, atât în cele şcolare, cât şi în cele extraşcolare. Pe parcursul interviurilor cu preadolescenţi şi adolescenţi s-a dovedit că motivaţia exterioară provenită de la părinţi are încă un rol important în ceea ce priveşte mersul la şcoală, activitatea de învăţat, implicarea în anumite activităţi extraşcolare.

Bibliografie:

1. Cătălin Luca, Alexandru-Stelian Gulei, „Metodologie-asistența socială, psihologică, juridică a copiilor rămași acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate“,Editura Terra Nostra, 2007
2. Neamţu George (coordonator), „Tratat de asistenţă social“, Editura Polirom, Bucureşti, 2003
3. Sandu Dumitru (coordonator), „Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor“, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Bucureşti, 2006.
4. Schlessinger Laura, „Greşelile părinţilor îi pot distruge pe copii“, traducere de Sabina Dorneanu, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004