Educaţia  interculturală  în grădiniţă

Prof. Juravle Daniela

De-a lungul istoriei sale, atât în România, precum şi în multe alte ţări din sud-estul Europei, au avut loc confruntări de culturi, mai ales în secolul XX, când transformări repetate au afectat viaţa socială, politică şi culturală.

Şcoala are misiunea de a permite fiecărui copil să crească, să-şi dezvolte spiritul, corpul şi inima, deci inteligenţa, sensibilitatea, creativitatea; să permită copiilor să înveţe să trăiască împreună, unii cu alţii, cu persoane diferite, să-şi poată ocupa progresiv locul în societate, să poată deveni cetăţeni activi.

Interculturalitatea este înainte de orice respectul diferenţelor. Cadrele didactice sunt garanţii acestor rigori ale spiritului care veghează asupra diferenţelor, pentru a învăţa, a cunoaşte şi a înţelege ceea ce ne leagă, ceea ce ne face asemănători, ceea ce ne apropie.

,,Voi sărbătoriţi într-un fel, la noi e diferit”

 Suntem diferiţi, dar nu înseamnă că unul este mai bun decât celălalt, cu toţii avem un potenţial valoric egal. Toţi avem o cultură asemănătoare dar în acelaşi timp şi culturi diferite. Acestea ţin de religiile noastre, de grupul nostru etnic, de valorile politice, sociale, de familiile noastre.Unica posibilitate ca oamenii să devină solidari este recunoaşterea şi estimarea acestor diferenţe şi similitudini.

,,Orice societate depinde, atât în ceea ce priveşte existenţa sa, cât şi dezvoltarea ei, de un echilibru între afirmarea de sine a individului şi interesul colectiv.Realizarea acestui echilibru duce la o conştiinţă crescută a libertăţii interioare şi constituie baza unui sentiment de identitate şi de respect de sine, de respect al celuilalt.” ( Le coeur conscient- Bruno Bettelheim)

Pentru cadrele didactice este esenţial să creeze relaţii pozitive în interacţiunea dintre semeni, să favorizeze dezvoltarea persoanei cât şi a relaţiilor constructive în grup, pentru a trăi sentimentul propriei identităţi.

Venind din culturi diferite avem şansa să ne integrăm într-o societate diferită, multiculturală, care favorizează sentimentul de a fi în realitatea cotodiană, o individualitate care nu seamănă cu nimeni şi nimic.

Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces progresiv şi complex.Primele contacte intre oamenii de culturi diferite sunt însoţite de sentimentul de insecuritate, de frică, de adversitate deschisă faţă de celălalt.

 Datorită învăţării relaţionale, pe măsură ce contactele devin frecvente, indispensabile(datorită unor circumstanţe, locuri de muncă, etc) acceptarea şi înţelegerea celuilalt devin comportamente de bun simţ.

Într-o lucrare editată de Consiliul Europei se arată că„ abordarea interculturală este o nouă metodologie ce caută să integreze, in interogaţia asupra spaţiului educaţional, datele psihologiei, antropologiei, ştiinţelor sociale, poşiticii, culturii, istoriei”( Antonio Perotti)

În învăţământ, culturile se cer a fi studiate intr-o manieră comparativă şi complementară.Efortul de aplicare a tezelor educaţiei interculturale este mai dificil decât cel de teoretizare, apărând fel de fel de întrebări cum ar fi să se valorifice pedagogic diferenţele culturale, când trebuie să începi şi cum să menţii un echilibru între respectarea specificităţii fiecăruia şi evitarea etichetărilor, al accentuării diferenţelor.

Formarea omului  este o sarcina complexă şi de înaltă răspundere, care trebuie realizată fără rebuturi sau pierderi de valori umane.Indeplinirea acestei nobile misiuni, cu dezideratul său major de a ameliora progresiv capacitatea adaptativă a omului la cerinţele sociale , revine in principal , şcolii.

Formarea capacităţii de adaptare la diverse situaţii de viaţă este condiţionată , într-o mare măsură, de găsirea modalitaţilor optime de instruire si invăţare.Dezvoltarea psihică a elevilor poartă amprenta conţinutului concret al invăţământului şi al modului de realizare a acestuia.

Posibilităţile mintale ale copilului sunt mari, iar evaluarea capacităţilor mintale genetice –fluide si polivalente- este o sarcina dificila in stadiul actual de dezvoltare socială.Potenţialităţile  intelectuale se realizează în contextul activităţilor in care este antrenat copilul in mod efectiv.Metodologia activităţilor instructiv –educative , modul lor de organizare , pot favoriza ori limita valorificarea deplină a posibilităţilor de dezvoltare psihică de care dispune copilul.Perfecţionarea mijloacelor , a metodelor reale de formare a personalităţii , contribuie la ridicarea nivelului de dezvoltare mintala, afectiva si morala a copilului.

Toleranța este o valoare morala, iar educarea in spiritul acesteia se inscrie, asadar,  in sfera educatiei morale.

Educatia morala reprezinta dimensiunea interna a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii care vizeaza ,,ceea ce este mai profund si mai accentuat subiectiv in fiinta umana’’(Hubert,Rene), realizabila prin raportarea la valorile incluse in normele etice definitorii pentru reglementarea raporturilor omului cu lumea si cu sinele.

Descriminarea reprezintă  unul dintre puţinele aspecte comune situaţii în care se găsesc romii şi comunităţile de romo .Multă vreme nerecunoscută , în special în sfera instituţională , ideea că romii au fost şi sunt şi în prezent victime ale descriminărilor şi ale unor adâncuri înrădăcinate prejudecăţi  de tip rasist este tot mai acceptată   şi discutată , ea regăsindu-se în prezent în mai multe documente oficiale şi  fiind luată în considerare în politicile publice .

Teoriile sociologice şi psihosociologice arată că nu se poate vorbi de o reală eficienţă în combaterea descriminării în absenţa unui cadru instituţional adecvat  şi în absenţa unui mesaj public clar exprimat către instituţiile publice în sensul combaterii descriminării .

Discriminarea  poate fi  de trei tipuri :

1. Discriminare directă  apare în situaţia în care persona este tratată mai puţin favorabil decât alta, dacă ar putea fi tratată îmntr-o manieră similară . Spre exemplu, un caz de descriminare directă este cel al refuzului înscrierii copiilor romi la o anumită grădiniţă

2. În cazul discriminării indirecte, o prevedere, un criteriu sau o practică aparent neutră dezavantajează anumite persoane. Un exemplu este impunerea purtării de către copii a unor uniforme scumpe  sau obligativiatea  achiziţionării  de către părinţi a unor materiale educative cu costuri ridicate, ceea ce are drept consecinţă concentrarea copiilor proveniţi din medii defavorabile în grădiniţe care nu au astfel de solicitări.

3. Discriminarae structurală  se referă la slaba  reprezentare a unor categorii de persoane în anumite domenii .

Existenţa unei legislaţii  nondiscriminatorii, a unei legislaţii antidiscriminare şi a unor instituţii  cu atribuţii în combaterea discriminării  sunt elemente importante , dar nicidecum suficiente pentru asigurarea reducerii discriminării romilor. Toate acestea  au, dincolo de rolul lor funcţional direct, consecinţe psihologice semnificative.

Prejudecată rasială: Este o judecată formulată aprioric şi se bazează pe noţiunea de „rasă” greşit interpretată, lucru care duce la preferinţe iraţionale.

Lucrând ca educatoare într-o grădiniţă in care există o populaţie şcolară 40% de etnie romă,am avut posibilitatea de a incerc sa educ copiii in spiritual tolerantei si a non-discriminarii.

Descrirea unei părţi din activitatea la grupă.

Sunt educatoare la o grupă cu 21 de copii dintre care 11 sunt de etnie romă. Pentru ai integra şi tolera copiii de etnie romă, participă în mod egal cu copiii ne-romi la activităţile pe sectoare.

Am derulat căteva activităţi în cadrul  centrelor despre  cultura  şi tradiţia lor.

La centrul Bibliotecă

 -Poveşti cu elemente cultural prelucrate  din comunitatea romilor sau cu personaje pozitive romi ;

-Materiale scrise bilingv în română şi romani;

– Ilustraţii care să refelecte aspect familiar copiilor rromi .

La Centrul Ştiinţă

– includerea de obiecte, imagini ale animalelor sau plantelor legate de viaţa din prezent sau din trecutul recent a comunităţilor de romi ;

– studierea unor procese asociate meseriilor tradiţionale ale romilor;

-dobândirea deprinderilor matematice fundamentale prin compararea ,măsurarea , desenarea unor obiecte  specifice legate de viaţa cotidiană a familiilor de romi .

La Centru Arte

– realizarea prin desene, picturi, colaje care să reprezinte viaţa copiilor şi a familiilor acestora sau evenimente importante ale comunităţii;

– atenţie acordată păstrării şi expunerii echilibrate a produselor realizate de copii romi şi ne-romi;

-încurajarea realizării în comun de desene, colaje, modelaje, de către copii romi şi ne-romi, generând si situaţii de interdependenţă pozitivă;

– jocul cu instrumente muzicale specifice şi reflectarea diversităţii grupei în fondul muzical folosit, utilizând de exemplu piese clasice inspirate din folclorul romilor, românilor

 La centru Joc de rol

– includerea de păpuşi cu diferite culori ale pielii, cu diferite tipuri de îmbrăcăminte, precum şi de jucării ce reprezintă obiecte care se regăsesc  în casele , gospodăriile sau în ocupaţiile familiilor de romi, obiecte de vestimentaţie especifice românilor şi romilor;

– jocuri simbolice în care se simulează câte un eveniment important din viaţa familiei sau a comunităţii de romi.

La Centrul construcţii

– realizarae de construcţii comune prin propria cooperare între copii romi şi ne-romi;

– copiilor de vârstă mai mare li se poate propune să construiască din cuburi o machete a satului sau a altor locuri care le sunt  cunoscute copiilor, de exemplu a migraţiei în stăinătate.

La centru Apă şi nisip

– este un mediu în care stimulează prin natura sa, apropierea şi înteracţiunile de pe poziţii egale a copiilor, lucru ce poate fi subliniat pentru a contribui la dezvoltarea atitudinilor pozitive reciproce;

– realizarea de modelări ale formelor de relief familiar copiilor romi şi ne-romi, aflate în localitatea lor;

Bibliografie:

“Educaţia timpurie incluzivă”  autori CălinRus , Mihaela Zătreanu , LilianaVoicu Ciolan, Lucian,

“Paşi către şcoala interculturală”, Colecţia Sanse Egale, Ed. Corint, 2000;

“O nouă provocare pentrueducaţie” – Interculturalitatea, Editura Polirom, 2001              

“Stereotipuri, discriminare şi relaţii inter grupuri”,  BOURHIS, R.Z., LEYENS, J.F. (coord.) (1997) –  Polirom, Iaşi