Egalitate de şanse şi nondiscriminare în mediul şcolar

“Noi credem şi declarăm că fiecare copil are dreptul fundamental la educaţie şi fiecărui copil trebuie să i se ofere şansa de a ajunge la un anumit nivel şi a se putea păstra la un nivel acceptabil de învăţare. […] sistemele educaţionale ar trebui proiectate şi programele educaţionale implementate în aşa fel încât să ţină seama de marea diversitate a copiilor.”

(declaraţia de la Salamanca, 1994)

Acest motto a fost preluat în 1994, la Salamanca, unde “educaţia pentru toţi“ a fost definită ca “acces la educaţie şi calitate a acesteia pentru toţi copiii“, asigurarea posibilităţilor participării la educaţie a tuturor copiilor.

Dreptul la educaţie al fiecărei persoane a fost decis încă din 1948, prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Astfel, şcolile trebuie să includă în procesul de învăţământ toţi copiii, fie ei cu handicap sau supradotaţi, copii ai străzii sau copii provenind din alte zone sau grupuri dezavantajate.

Educația

Importanţa educaţiei este deosebită, sistemul educaţional trebuie să se bazeze pe premiza ca fiecare individ poate fi educat, poate fi ajutat să treacă de la o etapă la alta. Izvorul dezvoltării psihice îl constituie, după cum se ştie, contradicţiile interne care apar ca urmare a solicitărilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depăşirea şi rezolvarea acestor contradicţii revine, în primul rând, educaţiei. Pe de o parte, educaţia oferă conţinuturile ce urmează să fie asimilate, pe de altă parte ea se preocupă de modul în care să fie asimilate, de formarea capacităţilor. Rolul conducător al educaţiei apare în intervenţia acesteia în crearea unui climat educaţional favorabil, cu valenţe educative puternice asupra formării personalităţii umane. “Educaţia este o artă“. În cadrul procesului instructiv-educativ, misiunea cea mai importantă revine învățătorului, care trebuie să realizeze accesibilizarea cunoştinţelor înainte de a fi transmise.

Dreptul fiecărui individ la educaţie trebuie conştientizat de societate, iar dacă sistemul şcolar general nu vine în întâmpinarea necesităţilor tuturor persoanelor, trebuie avută în vedere educaţia specială, care se referă la toţi acei copii ale căror cerinţe sunt generate de incapacităţi sau dificultăţi în a se adapta cerinţelor educaţionale şi societale ca şi cei consideraţi “normali“ de către societate. Totuşi, trebuie să se tindă la o pregătire a tuturor copiilor în sistemul şcolar obişnuit. Calitatea educaţiei speciale trebuie să reflecte aceleaşi standarde şi ambiţii de calitate ca şi educaţia obişnuită şi să fie strâns legată de aceasta.

Presupunând un demers intenţionat, educaţia are caracter teleologic, acţiunile educaţionale derulate corelându-se cu o serie de reguli şi norme cunoscute şi aplicate de cadrele didactice. Aceste norme sunt cunoscute sub numele de principii didactice.

Diversitatea interindividuală este imensă, iar necesitatea luării în considerare a acestui lucru şi accesibilizării conţinuturilor apare în didactica, ca teorie a procesului de predare-învățare, sub forma principiului accesibilităţii şi individualizării învăţământului.

Potrivit acestui principiu, organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ trebuie să se realizeze pe măsura posibilităţilor reale ale elevilor, ţinându-se seama de particularităţile de vârstă, sex, nivelul pregătirii anterioare, precum şi de deosebirile individuale, de potenţialul intelectual şi fizic al fiecărui elev. Aceste cerinţe se referă atât la obiectivele, conţinutul şi volumul celor studiate în şcoală, cât şi la modalităţile de predare-învăţare.

Rolul dascălului

Învăţătorul trebuie să pornească de la datele personale ale celui educat şi să nu forţeze nepermis de mult peste limitele pe care le îngăduie vârsta şi caracteristicile individuale. Fiecare copil e o individualitate irepetabilă care pretinde un tratament individualizat, pentru exploatarea în mod diferenţiat a calităţilor psihoindividuale. Este necesară dimensionarea atentă a conţinuturilor învăţării, în consens cu posibilităţile psihice de vârstă şi individuale ale copiilor. Momentul principal când se realizează accesibilizarea cunoştinţelor este lecţia, pregătită şi susţinută de învăţător, care este momentul cel mai important în acest sens.

Şcoala este “obligată“ să creeze condiţii adecvate pentru a da posibilitate fiecărui elev “să-şi realizeze propria lui dezvoltare optimă“. Această viziune optimistă asupra accesibilităţii presupune încredere şi respect faţă de individualitatea elevului.

Activitățile din şcoală sunt orientate spre formarea personalităţii elevului în conformitate cu cerinţele sociale ale vremii, scopul principal fiind integrarea socială.

Fiecare copil are un potenţial educativ înnăscut care trebuie doar descoperit şi activizat.

Şcolile prietenoase copilului

UNICEF a elaborat un cadru conceptual pentru şcolile şi sistemele educaţionale prietenoase copilului, în care drepturile acestuia sunt respectate. Respectivele şcoli sunt „incluzive, cu un mediu sănătos şi protector pentru toţi copiii, eficiente în ce priveşte modul de activitate cu copiii şi implică atât familia, cât şi întreaga comunitate” (Shaeffer, 1999).

Conform acestui cadru conceptual:

• Şcoala este un mediu personal şi social important pentru elevi. O şcoală prietenoasă oferă un mediu sigur din punct de vedere fizic, emoţional şi psihologic fiecărui elev.
• Cadrele didactice reprezintă singurul şi cel mai important factor în crearea unui mediu eficient pentru incluziunea şcolară.
• Copiii sunt înzestraţi de la natură cu darul de a învăţa. O şcoală prietenoasă copilului recunoaşte, încurajează şi sprijină dezvoltarea capacităţii de a învăţa a elevilor săi prin cultură şcolară, modalităţi de predare adecvate şi conţinuturi curriculare axate pe învăţare continuă şi pe cel ce învaţă.
• Școală este şi se poate numi prietenoasă copilului în măsura în care dispune de sprijinul şi colaborarea cu părinţii şi familiile elevilor.
• Şcolile prietenoase au scopul de a dezvolta un mediu în care copiii să fie motivaţi şi capabili să înveţe.
• Colectivul pedagogic este prietenos şi binevoitor cu copiii, având grijă de sănătatea şi siguranţa acestora.

Cadrul conceptual privind şcolile prietenoase copilului

Toate sistemele şi instituţiile sociale care, într-un fel sau altul, vizează copilul ar trebui să se bazeze pe principiile Convenţiei privind Drepturile Copilului.

Şcoala prietenoasă copilului nu trebuie doar să-l ajute pe acesta să îşi realizeze dreptul la educaţie de calitate.

În sarcina unei asemenea şcoli intră şi multe altele:

• să îi înveţe pe copii cum să facă faţă provocărilor noului mileniu;
• să le ofere spaţii de studiu sigure şi protectoare, lipsite de violenţă;
• să ridice moralul şi să sporească motivaţia profesorilor;
• să mobilizeze societatea în sprijinul învăţămîntului.

O asemenea şcoală este în căutarea copilului

O asemenea școală:

• identifică copiii excluşi cu scopul de a-i include în procesul de învăţare;
• tratează copilul ca subiect al educaţiei cu responsabilităţi şi drepturi, asumându-şi obligaţia de a i le respecta;
• contribuie la monitorizarea respectării drepturilor şi asigurării bunăstării tuturor copiilor din comunitate;

Este centrată pe copil:

• acţionează pentru apărarea intereselor acestuia, ajutându-l să îşi realizeze la maximum potenţialul;
• este interesată atât de copil în integritatea sa, cât şi de ceea ce i se întâmplă acestuia în familie şi în comunitate;

O şcoală incluzivă:

• nu exclude, nu discriminează pe nimeni şi nu creează stereotipuri pe baza diferenţelor de orice tip;
• prestează servicii educaţionale obligatorii gratuite, accesibile în special pentru familiile şi copiii din grupurile de risc;
• respectă diversitatea şi asigură accesul egal la educaţie pentru toţi copiii;
• răspunde diversităţii, făcând faţă diferitelor circumstanţe şi nevoi ale copiilor, indiferent de gen, clasă socială, grup etnic, grad de abilitate.

Aceasta este o şcoală care asigură o învăţare eficientă:

• promovează o instruire de calitate, individualizată, adecvată nivelului de dezvoltare şi stilurilor de învăţare ale fiecărui copil;
• aplică metode de învăţare active, de colaborare, în stil democratic;
• oferă conţinuturi bine structurate, materiale şi resurse didactice de calitate;
• îmbunătăţeşte competenţele învăţătorilor, îi susţine moral şi material, oferindu-le posibilităţi de creştere profesională şi salarială și obţinerea de rezultate.

Oferă un climat sănătos şi protector pentru copii:

• Asigură un mediu de învăţare prielnic, igienic şi sigur, cu facilităţi sanitare şi săli de clasă adecvate, cu politici şi practici ce promovează un mod de viaţă sănătos, cu servicii medicale şi de consiliere;
• formează elevilor deprinderi de viaţă necesare;
• promovează sănătatea fizică, psihică şi socio-emoțională a profesorilor şi elevilor;
• contribuie la protecţia copiilor de abuz şi violenţă;
• oferă experienţe pozitive.

Această şcoală implică activ copiii, familiile şi comunităţile:

• este centrată pe copil, promovând participarea acestuia la viaţa şcolară;
• este axată pe familie, urmărind să contribuie la consolidarea familiilor în calitatea lor de factor primordial de creştere, educaţie şi îngrijire a copilului şi la stabilirea unor relaţii armonioase între elevi, părinţi şi profesori;
• se bazează pe colaborarea cu întreaga comunitate, stimulând parteneriatele educaţionale şi colaborând cu alţi oficiali pentru a asigura respectarea drepturilor copilului.

Experienţa demonstrează că un asemenea cadru conceptual al şcolii prietenoase copilului constituie un instrument eficient de asigurare a drepturilor copiilor şi de oferire a unei educaţii de calitate.

Concluzie

La nivel naţional, ministerele de resort, agenţiile de dezvoltare şi organizaţiile, reprezentând societatea civilă, pot folosi acest cadru în calitate de ghiduri normative pentru politici şi programe care să vizeze crearea de sisteme şi medii de învăţare prietenoase copilului, rezultând atât în sporirea alocaţiilor pentru învăţământ, cât şi în modernizarea programelor de formare continuă a cadrelor didactice.

La nivel local, pentru profesori, manageri şcolari, părinţi şi alţi membri ai comunităţii, cadrul poate constitui un scop de realizat, un instrument pentru autoevaluare, planificare şi management eficient, precum şi un mijloc de mobilizare a comunităţii în vederea realizării unei educaţii de calitate şi respectării drepturilor copilului.

Responsabil Teme Secundare – Grigorii Alexandru