Egalitatea de gen în sistemul educațional românesc

1. Introducere 

Informațiile din acest material se bazează pe

  • analiză de legislație,
  • strategii și planuri naționale de acțiune,
  • rapoarte ale unor organizații naționale și internaționale ș.a.,
  • răspunsuri la solicitări de informații publice adresate instituțiilor publice,
  • precum și pe cercetare calitativă efectuată în perioada iunie-septembrie 2019 sub forma a 10 interviuri semi-structurate cu specialiști10.

Menționăm că răspunsurile specialiștilor au servit ca titlu de exemplu, pentru a întări sau explicita concluzii care au reieșit din analiza documentelor relevante. Cercetarea include concluzii și recomandări care au reieșit în urma unor consultări publice cu specialiști și practicieni în domeniu, organizate în 5 orașe din țară

  • Timișoara,
  • Cluj-Napoca,
  • Iași,
  • București
  • Craiova, în septembrie-octombrie 2019.

1.1 Egalitate de gen și egalitate de șanse. Definiții

Adesea, termenii „egalitate de gen” și „egalitate de șanse și/ sau tratament între femei și bărbați” sunt folosiți alternativ, însă aceștia nu sunt sinonimi.

Legea 202/2002 definește egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați ca fiind „luarea în considerare a capacităților, nevoilor și aspirațiilor diferite ale persoanelor de sex masculin și, respectiv, feminin și tratamentul egal al acestora”. Așadar, sintagma se referă,

  • pe de o parte, la eliminarea barierelor și acces egal la viața politică, economică și socială pentru femei și bărbați și,
  • pe de altă parte, înlăturarea oricărei forme de discriminare a celor două sexe.

Egalitatea de gen merge însă mai departe de egalitatea de șanse și tratament, pe care o include:

  • ia în considerare experiența subiectivă a femeilor și bărbaților
  • recunoaște normele sociale și rolurile diferite atribuite celor două sexe, care pot conduce la devalorizarea muncii sau performanțelor femeilor.

Măsurarea egalității de gen se face deopotrivă prin

  • instrumente cantitative
    • venituri egale pentru aceeași muncă,
    • reprezentare politică și putere de decizie echitabile,
    • nivel de studii etc.
  • precum și prin instrumente calitative
    • libertatea femeilor de a lua decizii ce privesc bugetul familiei,
    • teama de violență sau control din partea partenerului,
    • echilibrul între viața privată și cea profesională etc.

1.2. Egalitatea și paritatea de gen în cifre

Întrucât, într-o oarecare măsură, egalitatea de gen conține elemente subiective, ce țin de experiența și percepția personală, este dificilă cuantificarea acesteia. Cu toate acestea, discrepanțele dintre femei și bărbați la nivelul UE sunt măsurate de Indexul Egalității de Gen al Institutului European pentru Egalitate de Gen (EIGE).

România se află pe antepenultimul loc în UE, urmată doar de Ungaria și Grecia. Statisticile naționale indică faptul că nu putem vorbi de discrepanțe între fete și băieți în ceea ce privește participarea la educație:

  • Rata netă de cuprindere pentru anul școlar 2017-2018 a fost de 62,0%, chiar cu aproape 4 procente mai ridicată în rândul fetelor.
  • Fetele și băieții participă aproximativ în mod egal la învățământul anteșcolar, preșcolar, primar, gimnazial și liceal, cu rate ușor mai mari de promovabilitate și ușor mai mici de abandon școlar în rândul fetelor.
  • Diferențe mari se observă în învățământul profesional, dominat de băieți, respectiv în învățământul postliceal dominat de fete.
  • Apare o problemă din perspectiva participării egale a fetelor și băieților de etnie romă la educație. Diferențele de gen în ceea ce privește accesul și calitatea educației copiilor romi necesită
    • o asumare și recunoaștere a problemei din partea statului român și a Ministerului Educației în mod special,
    • o înțelegere reală și aprofundată a barierelor și a soluțiilor adecvate și
    • mai ales dorința politică de a capacita resurse suficiente pe care numai infrastructura statului le are în vederea remedierii acestei probleme. 

Cifrele nu indică inegalități structurale, cantitative între fete și băieți în ceea ce privește accesul acestora la

  • educație formală,
  • promovabilitate,
  • abandon școlar și repetenție.

Cu toate acestea, din prisma aspectului calitativ, al conținutului de învățare, egalitatea de gen ocupă un loc marginal.

1.3. Dimensiunea de gen în politicile publice naționale

În prezent, Ministerul Educației Naționale este responsabil pentru implementarea a cinci strategii naționale:

  • Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii în România;
  • Strategia educației și formării profesionale din România 2016-2020;
  • Strategia națională de învățare pe tot parcursul vieții 2015-2020;
  • Strategia națională pentru învățământ terțiar 2015-2020;
  • Strategia privind modernizarea infrastructurii educaționale 2017-2023.
Strategii naționale

Totodată, Guvernul României implementează următoarele strategii naționale în domenii conexe, care conțin elemente ce vizează educația, egalitatea de șanse între femei și bărbați sau ambele:

  • Strategia națională privind promovarea egalității de șanse între femei și bărbați; prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2021; Planul operațional privind implementarea strategiei naționale privind promovarea egalității de șanse între femei și bărbați; prevenirea și combaterii violenței domestice 2018-2021;
  • Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020;
  • Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2014-2020;
  • Strategia națională în domeniul politicii de tineret 2015-2020;
  • Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020;
  • Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă 2014-2020.

De la prima vedere se poate observa că nu există o strategie de sine stătătoare pentru educație incluzivă. Elementele ce țin de incluziune și nondiscriminare sunt prezente în diferite strategii. O analiză a acestora relevă că aspecte ce țin de egalitatea de gen apar în grade diferite, principalele probleme abordate fiind

  • sănătatea reproducerii și numărul mare de mame adolescente (prezente în Strategia pentru tineret, pentru reducerea sărăciei, respectiv pentru incluziunea romilor),
  • exploatarea sexuală (în Strategia pentru tineret, respectiv protecția copiilor) și
  • participarea pe piața muncii (în Strategia pentru ocuparea forței de muncă, respectiv pentru reducerea sărăciei).

Deși sunt semnalate multe probleme referitoare la egalitatea dintre femei și bărbați, există puține măsuri concrete de reducere a decalajelor de gen. Acest lucru se datorează politicilor publice care adoptă o lentilă neutră la gen și nu țin cont de particularitățile fiecăruia.

  • Lipsesc programe menite să încurajeze fetele spre profesii tehnice, spre inginerie sau IT; domenii cu stabilitate financiară și prestigiu, unde femeile sunt subreprezentate.
  • Nu există nici campanii derulate de stat care să încurajeze bărbații să își asume un rol activ în viața de familie și în împărțirea muncilor casnice.
  • Lipsesc măsurile de acțiune afirmativă, menite să compenseze inegalități structurale și/ sau istorice.
Obiectivele Strategiei de promovare a egalității
  1. Creșterea gradului de conștientizare a copiilor și tinerilor cu privire la prevederile legale din domeniul egalității de șanse între femei și bărbați; 
  2. Combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor.”

Primul obiectiv ar urma să fie pus în practică prin

  • includerea în programa școlară a unor noțiuni privind violența de gen și egalitatea de gen
  • integrarea perspectivei de gen în manualele școlare.

Cel de al doilea obiectiv urmează a fi implementat prin două campanii de informare menite să

  • combată stereotipiile și discriminarea (inclusiv multiplă)
  • încurajeze fetele să se orienteze profesional spre domenii STIM (știință, tehnologie, inginerie și matematică).

Indicatorii acestor obiective sunt de ordin cantitativ pentru cele patru campanii (număr de școli participante, număr de elevi etc.), însă presupun și elaborarea:

  • „unui Ordin al Ministrului Educației Naționale privind includerea în curricula școlară a unor noțiuni privind violența de gen și egalitatea de gen” și a 
  • „unor termeni de referință privind introducerea perspectivei de gen în procesul de elaborare a manualelor școlare”.  

2. Egalitatea de gen în școala românească

Au fost selectate doar acele discipline școlare care au o pondere crescută în modelarea elevilor din punct de vedere etic și social și unde egalitatea de gen poate fi abordată amănunțit. Aceste discipline sunt

  • Limba și literatura română,
  • Istorie – unde sunt analizate programele școlare pentru ciclurile primar, gimnazial și liceal,
  • Educație socială, studiată în ciclul gimnazial, intitulată: Gândire critică și drepturile copilului la clasa a V-a,
  • Educație interculturală la clasa a VI-a,
  • Educație pentru cetățenie democratică la clasa a VII-a,
  • Educație economico-financiară la clasa a VIII-a.

Astfel, analiza ia în considerare două arii curriculare:

  • Limbă și comunicare, prin disciplina Limba și literatura română,
  • Om și societate, prin Istorie și Educație socială.

Cu toate acestea, considerăm că responsabilitatea abordării egalității de gen nu aparține exclusiv profesorilor de discipline socio-umane, ci este o datorie a întregului sistem de învățământ.

Responsabil Teme Secundare – Alexandru Grigorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.