Exemplu de activitate online joi 28 mai 2020
Activitate cu preșcolarii de grupa mijlocie în mediul online de la grădinița Burla – joi
Sunteți bine , cu toții?
Copilașii s-au trezit? Sunt pregătiți pentru o nouă zi în care să descoperim lucruri noi?
Este joi Și e primăvară Soarele s-ascunde-n nori Poate plouă!?!? Dar noi cei mici Vom continua Să ne jucăm, Cu insecte, să-învățăm!
Să începem cu întâlnirea de dimineața, salutul, rugăciunea și servirea micului dejun.
M-aș bucura dacă aș vedea cum se pregătesc copiii pentru servirea micului dejun.
Activitățile propuse astăzi le vom dedica unei alte insecte care este îndrăgită de copii.
Pentru a descoperi despre cine este vorba propun o ghicitoare:
Cu rochiță înfoiată Roșie îmbulinată Stă pe-o frunză azi la soare Ce insecta este oare???
Este vorba despre…
Buburuza
Pentru început propun să vizionati un material pentru a ne aminti lucruri interesante despre insecte alături de Lola.
După ce ați vizionat materialul propus vă rog să insistati pe câteva aspecte:
- Ce formă are corpul unei buburuze? (rotundă)
- Cum este corpul ei? ( strălucitor).
- Ce culoare are? (roșie)
- Ce prezintă pe corp? ( buline negre).
- Câte buline? ( șapte)
- Cum se mai numește buburuza?( mămăruță sau gărgăriță )
Repetați de cel puțin trei ori cu copiii aceste cuvinte insistand pe pronunția corectă a acestora.
Apoi propuneți-le să alcătuiască propoziții cu ele. (spunând ceva despre ele) .
Exemplu:
- Mămăruța zboară.
- Mămăruța este roșie.
- Gărgărita este mică.
Să destindem puțin atmosfera vom asculta și cânta unul dintre cantecelele propuse pentru această săptămână.
Îl vor repeta și fredona doar pe cel pe care-l îndrăgesc mai mult!!!
Propun apoi să realizăm o buburuza pictând o piatră de formă rotundă cu culoare roșie.
Noi vom realiza pe aripioarele sale doar cinci buline negre. (nu șapte cum am aflat că au ele din materialul de mai sus).
Atunci când pictează bulinele vă rog frumos să discutați cu ei cum le pot așeza cele cinci buline pe cele două aripioare ale sale.
Pentru a înțelege mai bine vă rog să luați 5 paste mai mari de oricare aveți și două farfurii mici întinse .
Îi puneți mai întâi să numere pastele-5 apoi să așeze cele 5 paste în cele două farfurioare, așa cum doresc.
Împreună cu ei observați că se pot așeza astfel: 3 și 2 sau 4 și 1 sau 5 și 0.
După ce le veți explica cu pastele ei vor înțelege cum să așeze bulinele pe aripioarele buburuzei.
Astfel copiii vor învăța să descompuna numărul 5.
Atunci când buburuza va fi pictată vă rog să așeze în dreptul fiecărei aripioare tot atâtea triunghiuri câte buline sunt pe aripioara!!!
Triunchiurile pot fi din hârtie, biscuiți sau orice materiale aveți la dispoziție.
La finalul activităților propuse vă invit la o provocare….Cine găsește astăzi în iarbă o buburuza?
Profesor Cristina Secrier