Dezvoltarea copilului și familia
Dezvoltarea personalității copilului și a formării lui în conformitate cu idealul social și cel personal e marcată de diferențe de ordin economic, social sau cultural. Dar, în ciuda acestor diferențe, familia ca instituție prezintă anumite înșușiri comune. Toți părinții speră să-și vadă copiii mari, bine educați și bine pregătiți pentru viața personală sau profesională. Dar, în timp, mulți dintre ei abandonează cursa din diferite motive: din ignoranță sau lipsă de răspundere.
Fiecare familie susține anumite valori, are un cod valoric. Copiii îl descoperă repede și îl vor respecta, chiar dacă în timp, pe măsură ce îl raportează la scara valorică socială, vor constata contradicții. Informația în familie circulă rapid pe toate canalelele, vertical și orizontal. Totul se află, orice decizie luată de tata sau de mama e receptată de către copii. Toate relațiile dintre membrii unei familii sunt importante. Între membrii unei familii, raportul de interdependență este foarte complex, fiind tocmai elementul care asigură unitatea familiei. Orice aspect care generează o fisură la un nivel sau altul se răsfrânge asupra întregului sistem, care afectează întreaga familie.
Raportul dintre cei doi părinți este cel mai puternic, cu rezonanță asupra întregii atmosfere familiale. Când acest scop se întemeiază pe sentimente puternice de iubire, stimă, admirație, “efectul de undă„ se resimte în toate compartimentele vieții familiale. Cel mai evident efect se va produce în sfera educației copiilor deoarece armonia relațiilor parentale desemnează unitatea influențelor educaționale. Unitatea de acțiune în procesul educațional este unul din principiile fundamentale care ghidează elaborarea și consolidarea comportamentelor pozitive. În momentul în care cele două surse de influență mamă- tată nu mai funcționează la unison, linia de dezvoltare a conduitei va fi grav afectată.
Relațiile dintre părinți și copii
Prezența celor doi părinți în viața copilului este primul indiciu de echilibru al mediului de familie. Însă nu în toate cazurile este realizabilă această cerință. Schimbările profunde din societatea modernă au produs modificări substanțiale și la nivelul vieții de familie. Din ce în ce mai mult atât bărbații cât și femeile participă la o viață socială mult mai intensă față de secolul trecut.
În plus, prin natura profesiilor practicate de bărbați, care presupun de multe ori distanța, absența de acasă, tații sunt mai puțin prezenți în viața copiilor. În multe state, însă, au fost adoptate legi prin care li se asigură bărbaților dreptul la concediu în primele luni de la nașterea copilului.
Relațiile interindividuale între părinți și copii sunt de o importanță covârșitoare. S-a constatat că dacă armonia dintre cei doi părinți este constant menținută la cote de normalitate, împărțirea atribuțiilor între părinți în ceea ce privește educația și creșterea copiilor apare ca ceva firesc. Dacă echilibrul marital a fost perturbat, problemele de ordin educațional nu vor întârzia să apară.
Autoritatea
Autoritatea părinților este cea mai elocventă expresie a tipului de relații părinți-copii. Anumite întrebări se impun: ce tip de autoritate reprezintă tatăl, ce tip de autoritate reprezintă mama? Prin ce mijloace își exercită părinții autoritatea față de copii? În general, tipul de autoritate parental se evaluează după modul prin care este impusă curent, în rezolvarea conflictelor, a problemelor cotidiene, a oricăror evenimente din viața copilului.
Tipul de autoritate transpare în modul de reprezentare a rolurilor, în stilul în care sunt formulate cerințele și regulile de organizare a programului de viațăși de executare a sarcinilor propuse dar, mai ales, în maniera de control și evaluare a copilului.
Principiul care stă la baza unei autentice autorități a părinților este caracterul echilibrat al cerințelor și consecvența atitudinilor față de măsurile ameliorative ale procesului educațional. Mama și tata trebuie să dozeze cu discernământ sarcinile pe care le va îndeplini în dezvoltarea copilului. De asemenea, controlul exercitat asupra activității și conduitei copilului trebuie să fie sistematic, iar o măsurăodatăluatăsă fie aplicată consecvent, fără ezitări și fluctuații.
În general, copiii comit multe greșeli și foarte multe decizii ale părinților sunt încălcate. Dar, de cele mai multe ori o fac din necunoașterea regulilor morale pe care le impun o faptă sau alta. Sunt părinți care trec direct la sancțiuni severe, uneori disproporționale în raport cu fapta comisă. Toate fără să i se explice copilului gravitatea și cauzele care au generat-o.
Or, învățarea morală, pe lângă exemplul oferit de părinți și alți factori adiacenți, trebuie însoțită de analize, de explicații, oferite cu calm. De cele mai multe ori, părinții nu le permit copiilor să se justifice și nici nu îi îndeamnă să-și analizeze singuri greșeală pentru a-I determina, în felul acesta, să conștientizeze linia de conduit pe care să o urmeze.
Părinții
Opusul tipului de autoritate impusă prin mijloacele amintite este tipul de autoritate internă, izvorâtă din însușirile pozitive de personalitate ale părinților. Părinții, în calitate de educatori,primii educatori, impun respect, stimă, iubire profundă, prin superioritatea conduitei lor. Dacă în fața unei greșeli grave comisă de copil, părinții se manifestă ca bunisfătuiutori, acordându-i încredere, sugerându-i soluții acceptabile ca valoare morală, în raport cu vârsta și cu particularitățile psihoindividuale, atunci se va crea climatul necesar cultivării sincerității, a răspunderii față de propriile fapte. Feedback-ul pozitiv este productiv în toate tipurile de învățare. Autoritatea nu înseamnă lipsă de toleranță, după cum toleranța nechibzuită anulează orice formă de autoritate.
Prin analogie cu personalitatea educatorului oficial, personalitatea părinților trebuie să fie un laborator de informație, de acțiune pozitivă, de noutate, însușiri care se transferă în personalitatea copiilor fără eforturi speciale, ci într-un climat de congruență nedisimulată. Climatul familial cu cel mai puternic impact pozitiv asupra formării copilului. Este climatul susținut de o constantă afectivitate, bine temperată, manifestată în toate situațiile prin răbdare, calm, înțelegere, multă pricepere și devotament față de educația copilului.
Educația
Practica educațională dovedește, la fiecare pas, că nimic în ceea ce-l înconjoară pe copil nu are o mai puternică forță decât afecțiunea, ca element distinctiv al ambiției necesare dezvoltării puiului de om. Cele mai frumoase raționamente și cele mai nobile sfaturi nu fac cât un gest de mărinimie, de iubire și încredere.
Exemplele de dragoste, de comportare delicată și respect îi fac pe copii să nutrească, la rândul lor, dragoste și respect față de părinți, față de frați și, mai târziu, față de educatori și colegi. În teoria pedagogică, precum și în practica educațională, noțiunea de dragoste e gândită împreună cu noțiunea de exigență. Actul pedagogic, fie în școală, fie în familie, evoluează pe cadranul dragostei-exigență, iubire-respect, autoritate-încredere. Doza de afectivitate în educație nu poate fi măsurată cu vreo “unitate anume”. N-a fost creat încă un grafic cu prescripții fixe de dăruire afectivă și de însumare a exigențelor.
Măsura de “distribuție” ține de condițiile concrete și de tactul cu care părinții conduc procesul formării copilului. Hotărârea cu care trebuie impuse regulile morale nu trebuie să fie înțeleasă cu brutalitate. E o mobilizare a efortului de a săvârși fapte demne de laudă, oferindu-i copilului posibilitatea de a-și dezvălui întregul potențial.
Nu teama de pedeapsă trebuie să-l determine pe copil la acțiune, ci plăcerea de a îndeplini o sarcină, de a se bucura de aprecierea celor din jur și de a se afirma ca personalitate.
Profesor Grigore Vastelia
Bibliografie
- Carpov T., Ciobanu D., 2016. Relația grădiniță-școală-familie-societate, în Esențial în educație, http://www.esential-edu.ro/index.php/proiecte-educative-2015-2016/educatie-fara-frontiere/item/6084-carpov-teodora-ciobanu-daniela-mariana.html,
- Moreanu L., 2016. Climatul familial și impactul său asupra copilului, ABCDidactic, revista educational, 2016, https://abcdidactic.net/2013/12/29/climatul-familial-si-impactul-sau-asupra-copilului/
- Sitaru, L., 2016. Climatul familial şi impactul său asupra formării copilului, https://www.scribd.com/doc/43897807/CLIMATUL-FAMILIAL-%C5%9EI-IMPACTUL-S%C4%82U-ASUPRA-FORM%C4%82RII-COPILULUI
