Grădinița în mediul online

Timpul se scurgea nemilos de repede, totul părea că se mișcă într-un ritm atât de alert, încât uneori nu ne ajungea timpul să facem tot ce ne dorim cu preșcolarii noștri. Eram cât se putea de agitați și de nerăbdători la tot ce se întâmpla în jurul nostru. Deodată, surpriză! Totul s-a oprit pentru moment! Am descoperit brusc un alt mod de educație: cea în mediul on-line.

La început am crezut că această „criză” va fi scurtă, dar treptat am înțeles că, contrar voinței noastre, trebuia să ne adaptăm noului sistem de învățământ. Așa am și făcut. Imediat după întreruperea cursurilor de la grădiniță, știind că majoritatea părinților copiilor din grupa mea utilizează ca mijloc de comunicare messenger-ul, am decis să fac un grup cu aceștia, cu scopul de a păstra legătura cu ei.

Programul săptămânal

Începând de luni, am decis să comunic zilnic cu părinții preșcolarilor mei, cu scopul ghidării lor în antrenarea celor mici în diverse activități, fie ele de natură intelectuală, artistică sau psihomotorie. Dacă în primele zile, prezența în grup nu era mulțumitoare, după două-trei zile, 14 preșcolari, însoțiți de părinții lor, frecventau cursurile de gradinița în mediul online.

În prima săptămână de pandemie am parcurs cu preșcolarii mei tema „Micii ecologiști”, deoarece era o temă de actualitate și compatibilă cu perioada anuală în care ne aflam. Am decis, împreună cu părinții, să vorbesc zilnic cu copiii mei pe messenger, pe cameră, aproximativ o oră, în două – trei ședințe video, în care le captam atenția cu privire la tema zilei, le trezeam interesul cu privire la ceea ce urmau să lucreze, iar apoi îi lăsam să realizeze temele propuse.

În prima zi a săptămânii, am avut ca tematică „Importanța reciclării hârtiei” și după prezentarea unor materiale referitoare la procesul de fabricare a hârtiei, i-am pus pe copii să realizeze lucrări din hârtie reciclată.

Următoarea zi am dedicat-o importanței reciclării materialelor plastice: pet-uri, jucării, saci, pungi, etc. I-am provocat pe copii la o activitate de ecologizare a mediului în jurul locuinței.

Cea de-a treia zi am decis să o dedicăm mișcării. De aceea i-am provocat pe copii să realizeze o serie de activități psihomotorii, cum ar fi: parcurs aplicativ „Cursa în sac printre obstacole”, un joc senzorial „La pescuit”, dar și jocul-exercițiu „Frământăm pâine”.

A patra zi am dedicat-o abilităților artistice, solicitându-le copiilor să realizeze Copacul înflorit.

Ultima zi, vineri, am încercat să evaluez aptitudinile, deprinderile și cunoștințele copiilor. I-am rugat, ca împreună cu părinții lor să realizeze câte un măr, pe care să noteze sloganuri specifice temei noastre.

Concluzie

În urma experienței din această săptămână de lucru intensiv, le-am solicitat părinților părerea cu privire la această noutate. Părerile lor au fost în unanimitate că această experiență a reprezentat o provocare, a însemnat mai mult timp de calitate petrecut de dânșii cu proprii lor copii, dar au menționat că acest tip de educație le îngrădește copiilor dreptul de a socializa cu alți copii de aceeași vârstă cu ei.

Educatoare Mihaela Maftei

Școala Rotunda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.