Inteligența emoțională de la vârstele timpurii

Inteligența emoțională include autocontrolul, zelul, perseverența și capacitatea de automotivare. Toate aceste aptitudini pot fi insuflate copiilor; ei vor avea o șansă mai mare, independent de potențialul intelectual primit pe linie genetică.

Studiul lui LeDoux a aratat ca semnalele senzoriale de la ochi sau de la ureche merg mai întâi în creier la talamus și apoi – printr-o unică sinapsă – la nucleul amigdalian; un al doilea semnal de la talamus este îndreptat spre neocortex. Astfel nucleul amigdalian începe sa reacționeze înaintea neocortexului.

Cercetarile lui LeDoux sunt revoluționare în ceea ce privește înțelegerea vieții emoționale; sunt primele care pun în evidență căile neurale ale sentimentelor. Acest circuit exprimă puterea emoției de a copleși raționalul.

Așadar, oamenii au două creiere, doua minți și două feluri diferite de inteligență: cea rațională și cea emoțională. Între ele există un echilibru: sentimentele sunt esențiale pentru gândire, iar gândirea pentru sentimente. Când intervine pasiunea, balanța se înclină în favoarea minții emoționale (LeDoux JE, 2015).

Goleman (2001) susține că persoanele care se descurcă mai bine din punct de vedere emoțional, care își cunosc și își stăpânesc bine sentimentele și care deslușesc și abordează eficient sentimentele celorlalți sunt în avantaj în orice domeniu al vieții. În lumea reală nu există o inteligență mai importantă decât cea interpersonală. Dacă nu o ai, nu vei ști cu cine să te căsătorești, ce job să-ți iei etc.

Inteligența personală

În ultimii ani, numeroși psihologi consideră că inteligența personală are la bază cinci domenii principale:

Cunoașterea emoțiilor personale

• Presupune identificarea şi exprimarea lor coerentă, într-un context dat. În orice relaţie exprimăm informaţii, sentimente, fapte, amintiri.
• Uneori însă, ne este greu să exprimăm clar ceea ce vrem să spunem sau simţim, nu suntem coerenţi; alteori ne este greu să înţelegem ceea ce ni se spune – intenţia care se ascunde în spatele cuvintelor.
• Aceste situaţii sunt generatoare de conflict. Pentru a le evita este important să putem codifica şi decodifica mesajele transmise la nivelul verbal sau non-verbal; să transmitem şi să înţelegem corect sensul mesajelor.

Gestionarea emoțiilor

• Se referă la capacitatea noastră de a alege modalitatea prin care ne vom exprima într-o anumită situaţie. Pentru a ne gestiona emoţiile este important să ţinem cont de:
  • Ce exprimăm
  • Cum exprimăm
  • Când exprimăm
  • Unde exprimăm
  • Cui exprimăm

Motivarea de sine

• Punerea emoțiilor în serviciul unui scop. Scopul este criteriul după care ne gestionăm emoţiile. Este important să ţinem cont de ceea ce vrem să facem sau să obţinem, în mod concret:
  • durata în timp – când vrem să atingem scopul
  • participanţi – de cine avem nevoie
  • strategie – ce paşi trebuie urmaţi
  • resurse – de ce avem nevoie

Recunoașterea emoțiilor în ceilalți

• Conştienţă organizaţională şi o orientare către servicii; este capacitatea de a intui sau de a recunoaşte emoţiile celorlalţi. Empatia nu înseamnă să trăim emoţiile altor persoane, ci să le înţelegem pornind de la experienţele noastre.

Manevrearea relațiilor

• Arta inteligenţei emoţionale se rezumă în cadrul acestei componente. Astfel, avem posibilitatea de a ne crea propriile relaţii folosind elementele menţionate până acum:
  • ne fixăm scopurile,
  • ne canalizăm energia şi emoţiile în funcţie de scop (folosind empatia ca instrument),
  • ne exprimăm şi identificăm emoţiile într-un mod coerent.

• Vom fi conştienţi de responsabilitatea noastră şi a celorlalţi în relaţiile interpersonale. Acest lucru ne va ajuta să reducem conflictele şi să comunicăm eficient.

Indemnul lui Socrate, « Cunoaște-te pe tine însuți »

• Reprezintă conștientizarea propriilor emoții atunci când ele apar. Pentru unii, conștientizarea emoțiilor e copleșitoare, în timp ce pentru alții abia dacă există.
• În general, femeile trăiesc atât emoțiile pozitive cât și pe cele negative mai intens decât bărbații. Conștientizarea de sine devine piatra de temelie a stratului următor de inteligență emoțională:
  • capacitatea de a scapa de o proastă dispoziție.

Stăpânirea emoțiilor

Oamenii au mai multe moduri de a-și stăpâni emoțiile :

• Autoconștientizarea inteligenta îi ajută să-și stăpânească emoțiile;
• Inchiderea în sine – au impresia că nu dețin controlul asupra vieții lor emoționale, că au scăpat emoțiiile de sub control.
• Acceptarea – persoanele au tendința să accepte cu usurință dispozițiile prin care trec, fără a încerca să le schimbe.
• Logica minții emoționale este asociativă; ea presupune elementele care simbolizează realitatea sau declanșează o amintire care să corespundă acestei realități. De aceea zâmbetele, metaforele și imaginile se adresează direct minții emoționale; ca și artele plastice, romanele, filmul, poezia, muzica teatrul, opera. Există mai multe feluri în care mintea emoțională este precum cea a unui copil. Cu cât este mai mult așa, cu atât emoțiile devin mai puternice. O cale ar fi gândirea tranșantă, în care fiecare lucru este alb sau negru, fără umbre de gri.
• IQ și inteligența emoțională nu sunt competențe contradictorii, ci mai degrabă separate. Spre deosebire de testele IQ familiare nu există deocamdată niciun test care să stabilească scorul inteligenței emoționale.

Cercetătorii au demonstrat că elevii care au un sistem emoţional stabil la vârsta de 4 ani au rezultate mult mai bune la diversele examene de admitere la facultate. Capacitatea de a recunoaşte şi de a face faţă emoţiilor duce la performanţe mai mari

• la şcoală,
• în muncă şi
• în relațiile interumane.

Cum se prezintă lucrurile

Temperamentul nu este un destin. Adolescența și copilăria sunt ferestre de oportunitate pentru a forma obiceiurile emoționale esențiale care ne vor domina existența. Lucrul cel mai tulburator îl reprezintă tendința mondială a generației de copii de a avea mai multe probleme emoționale decât în trecut:

• sunt mai singuri și mai deprimați,
• mai furioși și mai nestăpâniți,
• mai emotivi și mai înclinați să se îngrijoreze din orice,
• mai impulsivi și mai agresivi.

S-a constatat că persoanele care au un coeficient intelectual (QI – indice al nivelului de dezvoltare al inteligenţei, stabilit prin raportarea vârstei mentale la vârsta cronologică) înalt sau o inteligenţă academică foarte bine dezvoltată se descurcă mult mai puţin în viaţa de zi cu zi; altă categorie de subiecţi, deşi au un QI mai redus în comparaţie cu primii, au rezultate deosebite în practică.

Dezvoltarea emoțională a preșcolarilor

Dezvoltarea emoţională a preşcolarului este esenţială pentru modul în care va creşte şi va evolua ca persoană. Dacă abilităţile motorii şi creşterea micuţului se dezvoltă în mod firesc sau natural, cea emoţională sau socială necesită ajutor. Un copil care deţine frâiele unor abilităţi socio-emoţionale esenţiale va creşte şi se va dezvolta într-un adolescent; apoi într-un om matur responsabil şi împlinit. Perioada optimă de învăţare a abilităţilor emoţionale, şi deci de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, este dată chiar de primii ani din viaţa copilului; astfel, perioada preşcolarităţii este esenţială;atunci învaţă copiii

• vocabularul emoţiilor,
• asocierea dintre emoţii şi contextele de viaţă,
• exprimarea facială a emoţiilor (de pildă, învaţă să decodifice o frunte încruntată ca fiind semn de îngrijorare sau supărare; un zâmbet ca semn al bucuriei etc.),
• modalităţi de reacţie la emoţiile celor din jur (Elias, 2001).

Mijloace de a ajuta preșcolarii

Jocurile şi jucăriile reprezintă cel mai simplu şi mai eficient mijloc de a-l ajuta pe copil să-şi însuşească principalele aptitudini sociale şi emoţionale. În plus sunt şi pe înţelesul copilului; acest lucru face ca eforturile de a-l face să priceapă anumite lucruri se diminuează considerabil. Printre cele mai recomandate astfel de activităţi pentru dezvoltarea emoţională a copilului se numară

• jocurile de rol,
• jucariile de plus,
• jocurile de societate etc.

Adultul are ocazia să îl înveţe pe copil cum să se joace frumos cu alţi copii şi să îi creeze oportunităţi pentru a fi generos şi a împărţi jucăriile cu ceilalţi sau de a face schimb între ele. Nu va fi uşor şi va trebui ceva răbdare şi timp, dar până la urmă micuţul va învăţa să socializeze. Chiar dacă e mic, nu înseamnă că trebuie să petreacă timp şi să interacţioneze doar cu copii de vârsta lui. Este recomandat să încurajăm copiii prin comunicarea şi interactiunile cu alte persoane, inclusiv adulţii. Are multe de învăţat din aceste „ciocniri” sociale şi sunt eficiente pentru o dezvoltare emoţională echilibrată.

Tehnici pentru dezvoltarea socio-emoțională

O tehnică importantă pentru dezvoltarea socio-emoţională a copilului este aceea de a iniţia jocuri prin care copilul să identifice emoţii, trăiri şi sentimente. Nu doar că învaţă care sunt acestea; dar, în timp, reuşeşte să şi le identifice singur şi să le recunoască şi la cei din jurul lui.

Dezvoltarea emoţională, pe de altă parte, se referă şi vizează formarea conceptului de sine prin capacitatea

• de a reuşi să se perceapă ca o persoană unică, individuală,
• şi de a recunoaşte emoţii, sentimente, trăiri.

O dezvoltare emoţională echilibrată a copilului îl ajută să identifice rapid sentimente şi emoţii, să le exprime şi să le facă faţă corespunzător în anumite situaţii. În plus, îl ajută să perceapă şi să identifice trăirile prin care trec cei cu care interacţionează şi să gestioneze situaţia şi dialogul în funcţie de acestea.

Jocuri care dezvoltă inteligenţa emoţională a preşcolarilor (Băcuţ, 2018):

 1. Joc: Butonul magic al emoţiilor

Materiale necesare: Un buton confecţionat din plastic.

Desfăşurarea jocului: Spunem copilului că am găsit într-un loc special un buton magic. Acesta are puterea de a-l ajuta când este furios sau supărat pe cineva. Tot ce trebuie să facă în acele situaţii este

• să spună cum se simte (de exemplu: mă simt furios!),
• să apese pe el, şi apoi,
• să aştepte un minut, timp în care butonul îşi face efectul magic şi emoţia care îl supără scade.

Când furia (sau supărarea, tristeţea) scade, butonul magic va face astfel încât să îi apară în minte o idee despre ce se poate face pe viitor când va mai apărea acea emoţie negativă. După ce i se trezeşte curiozitatea copilului, îl întreabăm în ce situaţii ar vrea să îl folosească. Se face o probă a butonului. Pentru început i se amintește copilului să apese butonul ori de câte ori vede că este trist sau furios.. De câte ori apasă butonul, îl încurajăm să spună cum se simte şi stăm alături de el până se linişteşte. După un timp se poate renunţa la buton, spunându-i că butonul magic este atât de puternic, încât trebuie doar să se gândească la el; că el îşi va face efectul cu aceeaşi putere.

Rezultate: Pentru copii obiectele concrete sunt un suport foarte util în dezvoltarea unor deprinderi. Cu ajutorul acestui buton, copiii au învăţat

• să îşi exprime emoţiile,
• să îşi amâne reacţiile de moment
• să poată experimenta noi feluri de a reacţiona la furie, supărare şi stres.

Practic noi doar învăţăm să vorbim pe limba lor şi folosim o soluţie potrivită vârstei lor pentru a-i ajuta atunci când au nevoie.

2. Joc: Detectivul emoţiilor

Materiale necesare: Imagini cu emoţii sau măşti

Desfăşurarea jocului: Unul dintre copii va mima o emoţie pe care o va alege dintr-un cufăr, luând o postură şi făcând gesturi cât mai expresive. Celălalt este detectivul şi va trebui să ghicească despre ce emoţie este vorba, în 2 minute. Mimează fiecare copil câte 3-4 emoţii. Dacă copiii au reuşit să ghicească emoţiile se pot declara adevăraţi detectivi ai emoţiilor.

Rezultate: Copiii au devenit mult mai conştienţi de dificultatea reală de a recunoaşte emoţiile celorlalţi; de multe ori comunicarea emoţiilor este un proces complicat. Jocul merită să fie făcut de mai multe ori şi poate fi folosit şi în grupuri de copii sau adulţi. El este ca un fel de antrenament pentru recunoaşterea cât mai bună a emoţiilor. Indiferent ce facem, transmitem emoţii celor din jurul nostru, şi la rândul nostru primim emoţii de la ei. Recunoaşterea emoţiilor celuilalt este o componentă a inteligenţei emoţionale; mulţi spun că ne ajută în viaţă chiar mai mult decât inteligenţa.

3. Joc: Dacă aş fi o floare…

Materiale necesare: Imagini cu diferite animale, flori, păsări, culori

Desfăşurarea jocului: Se întreabă copiii rând pe rând următoarele întrebări dându-le timp să se gândească la fiecare. Iată ce întrebările: – Dacă ai fi o floare, ce floare ai fi? – Dacă ai fi o pasăre, ce pasăre ai fi? – Dacă ai fi o culoare, ce culoare ai fi? – Dacă ai fi un animal, ce animal ai fi? – Cum se simte floarea (pasărea, floarea, etc) pe care ai ales-o tu? Unde se află ea? – Ce floare ţi-ar plăcea să fii?

Rezultate: Acest joc ne-a dat ocazia să observ ce imagine are copilul despre el însuşi; despre unii membri ai familiei. Aceste informaţii sunt foarte preţioase, pentru că ne arată ce crede cu adevărat copilul despre unele persoane. Acest joc poate fi făcut cu oricare membru al familiei sau cu prietenii; este o modalitate excelentă de cunoaştere reciprocă şi de dezvoltare a inteligenţei emoţionale.

Concluzii

Ne putem dezvolta inteligența emoțională prin lucruri simple care ne fac plăcere și ne binedispun; cum ar fi o plimbare în natură, sportul, meditația sau o cafea privind răsăritul.

Așadar să găsim acele lucruri care ne fac fericiți și care generează o stare de bine. Astfel vom reuși sa transmitem și copiilor emoții pozitive și să găsim activități potrivite pentru dezvoltarea inteligenței lor emoționale.

Profesor Angelica Drăgoi, Liceul Tehnologic OLTEA DOAMNA Dolhasca

BIBLIOGRAFIE:

1. Băcuţ A., Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani, Editura Teora, 2008;
2. Goleman, D., Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001;
3. LeDoux JE, Anxietatea: folosirea creierului pentru a intelege frica si anxietatea. New York: Viking, 2015.                      
4. Elias, M & Tobias, S., Friedlander, B., Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2002.