Inteligenţele multiple şi învăţarea

De-a lungul istoriei inteligența a fost definită în diferite moduri, unii psihologi atribuindu-i un rol mai însemnat sau mai redus în activitatea de cunoaștere a activității umane. Etimologic, termenul de ,,inteligență” provine de la latinescul ,,intelligere”, care înseamnă a relaționa, a organiza sau de la ,,interlegere”, care presupune stabilirea de relații intre oameni.

În ultimii aproape 100 de ani, psihologii, au considerat că testele de inteligență sunt cea mai bună metodă de a măsura inteligența unei persoane. Totuși testele de inteligență nu sunt perfecte şi sunt multe lucruri pe care acestea nu le pot arăta. De aceea, unii psihologi au pus la îndoială ideea că testul de inteligență este cea mai bună metodă de a măsura inteligența unei persoane, astfel apărând teoria inteligențelor multiple.

Așadar, a fi inteligent nu presupune doar să iei note mari în teste și să memorezi multe lucruri. De fapt, există multe alte moduri prin care poți da dovadă de diverse tipuri de inteligență – prin muzică, sport, artă, emoții și printr-o comunicare bună cu cei din jurul nostru. Psihologul și profesorul Dr Howard Gardner de la Universitatea Harvard, a adus în discuție ineficiența testelor de inteligență în măsurarea coeficientului de inteligență a unei persoane. El a descoperit că diferiți oameni învață diferit și pot să- și demonstreze inteligența în diverse moduri. Există nenumărate exemple de oameni care nu au obținut punctaje bune la testele de inteligență dar care și-au arătat inteligența prin pictură, prin afacerile încheiate, prin abilitatea de a escalada munții, prin explorarea naturii sau invenții.

Astfel, studiind modul în care oamenii rezolvă problemele, Gardner, propune o nouă viziune asupra inteligenței, emițând existența celor opt tipuri de inteligență: logico- matematică, spațială, lingvistică, muzicală, corporal- kinestezică, interpersonală, intrapersonală și naturalistă.

Fiecare persoană posedă cele opt tipuri de inteligență într-o combinație unică: unii oameni au un grad înalt de dezvoltare a tuturor inteligențelor, alții excelează doar în unele, alții au câte puțin din fiecare.

Ce este inteligența lingvistică?

Inteligența lingvistică se referă la inteligența limbii și comunicării. Acesta include capacitatea de a vorbi, articula, de a exprima și transmite gândurile și sentimentele față de lumea exterioară.

O persoană poate fi catalogată ca având inteligență lingvistică dacă îi plac jocurile de cuvinte, are bune abilități de comunicare, îi place să compună poezii sau să scrie compuneri, povestiri, are o ortografie desăvârșită, ordonează corect cuvintele, îi place să petreacă timpul în bibliotecă, este un bun orator, are abilitatea de a învăță ușor o limbă străină.

inteligenta lingvistica
inteligenta lingvistica
Ce este inteligența logico – matematică?

Inteligența logico – matematică este asociată cu ceea ce noi numim gândire științifică, incluzând gândirea logico-deductivă, este numită și ,,darul numerelor” sau inteligența numerelor”.

Persoanele logico-matematice adoptă un stil de învățare bazat pe argumente logice și pe raportări la memorie, făcând conexiuni între lucruri și informații. Au o curiozitate permanentă față de lumea înconjurătoare, învață punând foarte multe întrebări și iubesc să facă experimente.

inteligenta logica matematica
inteligenta logico matematica
Ce este inteligența spațială?

Inteligența spațială, numită și ,,darul imaginilor și al tablourilor” are in vedere abilitățile de crea o reprezentare vizual – spațială a lucrurilor, de a gândi in dinamica. Este inteligenta specifica arhitecților, constructorilor, pictorilor, piloților de avion sau de mașini de curse. Gândesc în imagini, sunt foarte ordonați, știu exact unde anume sunt așezate obiectele, joacă jocuri tip ,,puzzle”, le place să deseneze, să construiască, le place să facă fotografii, să vadă filme.

Inteligenta spatiala
Inteligenta spatiala
Ce este inteligența muzicală?

Inteligența muzicală – numită și ,,darul muzicii” se conturează prin gradul de sensibilitate pe care copilul îl are la sunet și prin capacitatea de a răspunde emoțional la acest tip de stimuli. Ea se dezvoltă și pe măsură ce elevii dobândesc, în urma audițiilor, un gust rafinat. Acest tip de inteligență reprezintă „capacitatea de a percepe, de a discrimina, de a transforma, și de a exprima (în calitate de interpret) formele muzicale. Vor fi atrași de orice activitate legată de muzicalitate, vor dori să asculte muzică în orice împrejurare.

Elevii cu inteligență muzicală cântă și fredonează melodii, țin minte linia melodică a cântecelor, învață ușor să cânte la un instrument, sunt sensibili la zgomote şi la sunetele din meiul înconjurător.

inteligenta muzicala
Inteligenta muzicala
Ce este inteligența mișcării?

Inteligența corporal – kinestezică sau inteligența mișcării, considerată inteligența la nivelul corpului și al mâinilor ne permite să controlăm și să interpretăm mișcările corpului, să manevrăm obiecte, să realizăm coordonarea (armonia) dintre trup și spirit. Acest tip de inteligență nu se regăsește numai la atleți, ci poate fi întâlnit în mișcările de finețe ale chirurgului sau ale pilotului, fiind numită și ,,darul trupului”.

Elevii cu inteligență corporal- kinestezică sunt persoane cărora le place să se miște și să fie activi, practică sporturi, le place dansul, se implică in piese de teatru sau schițe, practică meșteșugurile sau dau dovadă de pricepere în construirea modelelor. Dau dovadă de dexteritate de la vârste fragede, își mișcă cu ușurință propriul corp sau alte obiecte cu ajutorul unor manevre complicate.

inteligenta miscarii
Inteligența mișcării
Ce este Inteligența interpersonală sau socială?

Inteligența interpersonală sau socială – este acea inteligență ce mijlocește înțelegerea intențiilor, motivațiilor și dorințelor umane. Oferă o bună capacitate de a lucra eficient împreună cu ceilalți.

Persoanele care posedă inteligența socială sunt persoane cărora le plac oamenii, le place să învețe, să muncească, să ajute și să fie împreună cu alți oameni. Au o capacitate nativă de a înțelege cum se simt oamenii, de ce anume au nevoie și care sunt motivele pentru care ei fac ceea ce fac. Le face plăcere să – și facă prieteni, și să se integreze în grupuri sociale de toate felurile. Le pasă instinctiv de oameni și caută diferite modalități de a-i ajuta. Astfel sunt înțelegători cu cei timizi sau colegii mai puțini plăcuți și încearcă să îi ajute.

inteligenta sociala
inteligenta sociala
Ce este inteligența intrapersonală?

Inteligența intrapersonală – este acea inteligență care se referă la capacitatea de auto înțelegere și autocunoaștere a dorințelor, temerilor, a capacităților personale și folosirea acestor informații pentru reglarea propriei vieți.

Persoanele care posedă această inteligență sunt extrovertite, foarte independente, își găsesc singure motivația de a desfășura diferite activități, au inițiativă, au capacitate de concentrare și tendința de a reflecta, își dezvoltă ușor abilitățile metacognitive, sunt conștienți de propriile sentimente. Le place să lucreze singuri, să-și analizeze interesele, să se autoevalueze, să-și planifice viitorul.

inteligenta intrapersonala
inteligenta intrapersonala

Ce este inteligența naturalistă?

Inteligența naturalistă – are în vedere abilități bine dezvoltate de a înțelege natura si tiparele ei. Cei care posedă această inteligență au o atracție deosebita pentru natura si pentru fenomenele naturale, fie ca vorbim de cele meteorologice, geologice etc. Au o sensibilitatea aparte pentru animale și plante ceea ce îi fac sa fie candidații ideali pentru proiectele de protecție a mediului înconjurător.

Învață cel mai ușor atunci când intră în contact cu subiectul de studiu mai degrabă decât din informații citite din paginile unei cărți. Sunt iubitori de animale, se pricep la creșterea plantelor, le plac vizitele la gradina zoologică, botanică sau parcuri acvatice, sunt interesați de acțiunile de protejare a mediului înconjurător.

Profesor Siminica Aiuriesei

  • Bibliografie:
    • Howard Gardner , 2007, ,,Inteligențe multiple”, Editura Sigma, București
    • Howard Gardner , 2011, ,,Mintea disciplinată”, Editura Sigma, București
    • Dr. Thomas Armstrong, 2011, ,,Ești mai inteligent decât crezi”, Editura Curtea Veche Publishing, București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.