Metoda Montessori, o alternativă educațională
Prof. Fărcane Liliana Mirela, CSEI Suceava
,,Am studiat copilul. Am luat ceva ce copilul mi-a oferit și i-am dat forma fizică și asta este ce se cheamă Metoda Montessori.”(Maria Montessori)
Metoda Montessori reprezintă o alternativă educațională la învățământul tradițional.Acest sistem educațional pune în prim plan copilul, cu nevoile sale specifice, dar și individuale, stilul de învățare personal, capacitatea de adaptare la noile experiențe de învățare.
Specificul acestei metode constă în faptul că strategiile didactice utilizate vin în sprijinul copiilor, modelându-le caracterul, formându-le abilități și competențe în mod natural, iar mediul în care aceștia învață este copia modelului societății în care vor performa ca adulți. În viziunea pedagogului Maria Montessori, profesorul este cel care îndrumă, ghidează, facilitează, mediază, lăsându-le libertatea copiilor de a învăța singuri, independent. Copiii au posibilitatea de a alege ce vor învăța, privilegiu pe care nu îl întâlnim în școala tradițională.Fiecare copil este valoros și unic pentru educatorul Montessori. Copilul se automodelează într-un mediu educațional favorabil, formându-și și dezvoltându-și personalitatea sub îndrumarea educatorului de la o vârstă foarte fragedă. El trebuie învățat să se descurce singur, să-și folosească la maxim capacitatea de adaptare.În intervenția sa pedagogică, educatorul trebuie să utilizeze metode didactice activ-participative prin care să stimuleze calitățile fiecărui copil. Totodată, educatorul este un model pentru copil, care urmărindu-l, învață cum să se comporte în orice situație de învățare formală, informală sau nonformală.
Planificarea lecțiilor se face în funcție de nevoile copiilor și urmărește evoluția acestora, achizițiile cognitive, dar și sociale pe care le-au dobândit.Profesorul este cel care ajută elevul atunci când acesta întâmpină o dificultate, un obstacol în procesul învățării și cel care rezolvă conflictele dintre elevi. El este ghidul care îl orientează pe elev pe drumul anevoios al formării. Copiii nu sunt admonestați, corectați, notați dacă au greșit, ci reiau aceeași sarcină până când înțeleg și-și însușesc conceptele. Ideea de libertate care se află în centrul pedagogiei Montessori dă posibilitatea profesorului de a fi partenerul elevului în procesul de învățare.În comparație cu educația tradițională, metoda Montessori propune un procent mare (80%) de activități independente, în timp ce activitățile conduse de profesor ocupă numai 20%.
Metoda Montessori formează auto-disciplina copiilor, activitățile didactice nefiind impuse, ci liber alese. De aceea, mediul educațional exterior este organizat în așa fel încât să asigure dezvoltarea personalității copilului. În clasele Montessori materialele didactice sunt expuse pe rafturi la înălțimea copiilor pentru ca aceștia să aibă acces cu ușurință la ele. Mobilierul este adaptat dimensiunilor copiilor, fiecare stând acolo unde dorește, iar clasa este împărțită în mai multe zone, în funcție de disciplinele studiate. În clasă, materialele didactice în sine îi cheamă pe copii la activități. Astfel, turnul roz cu cele zece cuburi de diverse mărimi, puzzle-urile, mărgelele colorate, șirurile de litere „în șmirghel”,planșele cu cifre, toate sunt dispuse ordonat la îndemâna copiilor care le utilizează pentru a învăța, pentru a se auto-corecta și auto-perfecționa. Acest mediu stimulativ are un impact benefic asupra formării și educării copilului, pedagogul Montessori denumind demersul „normalizare”.
O altă trăsătură a metodei Montessori sunt clasele cu vârste amestecate (0-3ani, 3-6ani,6-12ani).În acest fel, copiii mai mari se află în poziție de responsabilitate, demonstrându-și achizițiile cognitive față de cei mai mici care îi văd ca pe niște modele. Competiția este înlocuită de cooperare, iar fiecare copil învață și se dezvoltă în ritmul propriu.
Educația Montessori determină dezvoltarea voinței copilului. Acesta este liber să aleagă activitatea pe care o va desfășura în ziua respectivă. Dar în același timp, alegerile sale sunt limitate, pentru că pe rafturile clasei există doar câte un singur set din fiecare material didactic. În mod firesc, dacă un copil dorește să picteze și altul pictează deja, nu o va putea face decât numai după ce primul își va finaliza sarcina.Deci, nevoile individului sunt legate implicit de nevoile grupului.
Metoda educațională propusă de Maria Montessori pleacă de la credința acesteia că dezvoltarea și formarea copiilor este posibilă într-un mediu potrivit nevoilor lor, oferindu-le libertatea de a alege. „Mintea absorbantă” a copilului îi permite acestuia să învețe într-un mod individual și în ritm propriu, dezvoltându-și creativitatea, imaginația, independența, dar și abilitățile sociale, stima de sine.Interacționând și cooperând unii cu alții, copiii învață ce înseamnă prietenia, respectul pentru drepturile celorlalți și răbdarea. Educatorii Montessori nu pedepsesc copiii niciodată, dar nici nu le dau recompense. Evaluarea este mai degrabă o auto-evaluare, copilul realizând că a îndeplinit corect și bine o sarcină de învățare ceea ce îi conferă satisfacții personale, îmbunătățindu-i totodată imaginea de sine.
Bibliografie:
Albulescu, Ion,Pedagogii alternative, Editura All, București, 2014.
Montessori, Maria, Copilul ființă divină, dar neînțeleasă pentru părinți și educatori, Ed.CEDC, București, 1991.
Site-uri internet
http://www.parinti.com/SistemuldeinvatamantMontessori-articol-210.html http://www.gradinitamontessori.ro/metodamontessori/mariamontessori/
http://www.montessorihaus.ro/schule/pedagogia-montessori-conceptia.html
