Metode de lucru utilizate la clasa în activitatea cu copiii cu autism

Autism…un cuvânt care ne dă adesea fiori, ţinând cont că evocă o tulburare gravă şi incurabilă uneori.

Autismul – una dintre „enigmele” care de ceva timp au devenit fie marea provocare, fie marea necunoscută, dar în acelaşi timp şi o mare problemă a numeroşi părinţi, educatori sau chiar a unor specialişti în domeniul serviciilor psihopedagogice.

Voi începe cu cele mai frecvente întrebări în munca noastră la clasă:

  1. Cum lucrăm cu elevii care au tulburări de spectru autist?
  2. Cum ne adaptăm managementul clasei şi modul de predare,  ţinând cont că toţi elevii sunt autişti, cu grade diferite de afectare şi potenţial inegal ?
  3. Cum putem adapta metodele de terapie pentru copiii cu autism (ABA, PESC, TEACCH) în activitatea şcolară, ţinând cont că noi nu facem terapie în ora de curs?
Direcții de acțiune

Pornind de la aceste aspecte, am identificat principalele direcţii de acţiune în activitatea cu copilul autist.

  1. O structurare riguroasă a mediului, la care se adaugă o curriculă pentru activităţile zilnice, disciplinele şcolare şi activităţile de recreere – toate reprezentând arii ce necesită intervenţii personalizate. Întâlnim aici o diferenţiere curriculară, adică reflecţia asupra predării şi învăţării în modalităţi noi şi diferite, în mod continuu şi flexibil. Abordând astfel lucrurile construim o strategie eficientă de predare-învăţare, cu focalizare pe curriculum şi nu în ultimul rând –centrată pe fiecare elev, o abordare absolut individualizată, ce trebuie să ia în calcul spectrul extrem de larg al simptomelor autiste, precum şi diferenţele legate de coeficientul de inteligenţă, deficitele autiste şi nivelul general al achiziţiilor.
  2. Accentul va fi pus pe modalităţi de predare concrete – în special de tip vizual şi/sau prin comunicare facilitată.
    Trebuie luată în considerare o perspectivă pe termen lung, incluzând evaluări periodice ale achiziţiilor cognitive şi de dezvoltare.
    Scopurile, obiectivele sunt specificate în termeni de comportament şi indici de control (cât durează, ce criterii trebuie îndeplinite pentru succes).
  3. Acceptarea tulburării pervazive de dezvoltare precum şi informarea şi includerea familiei în toate aspectele intervenţiei. Rezultatele optime sunt obţinute atunci când părinţii sunt co-terapeuţi, colaborând cu profesioniştii.

Copiii pot manifesta un comportament provocator sau inadecvat, deoarece nevoile lor de învăţare nu sunt satisfăcute sau întâmpină dificultăţi sociale sau emoţionale acasă sau la şcoală.

Structurarea cerințelor, spațiului și timpului

Stilul educaţional este adaptat la nevoile de bază ale elevului autist, iar această adaptare se referă în primul rând la formularea clară a cerinţelor, structurarea cerinţelor şi structurarea spaţiului şi timpului.

  • Tonul trebuie să fie ferm. Fermitatea variază în funcţie de fiecare copil. Nu există loc de negocieri. A fi ferm nu înseamnă a fi rău.
  • La început,copilului autist i se dau sarcini scurte, în cuvinte puţine.( ex. „ Arată mâna!” , „Fă aşa!”, „Colorează casa!”, „Pune pe…! etc). După ce copilul învaţă primele noţiuni şi are în vocabular un număr de cuvinte, se complică cerinţa.
  • Se utilizează termeni de limbaj comun. Copilul autist nu înţelege sensurile figurate, sinonimele.( ex. zăpada pentru el este zăpadă şi nu nea sau omăt; nu înţelege expresii de genul „natura se trezeşte la viaţă”).
  • Sarcina dată trebuie executată. Atunci când se dă sarcina, copilul trebuie să fie atent la profesor. Eventual, i se repetă până o reţine.
  • În tot ceea ce facem, trebuie respectat principiul secvenţializării. (Sarcina se dă secvenţializat, ajutorul ,promptul este retras secvenţializat)
  • În clasă profesorul este cel care decide ce face copilul; nu copilul decide în locul unui adult, într-un anumite timp şi spaţiu.
  • Timpul orei de clasă este bine structurat şi centrat pe obiective de învăţare şi timp minim în joc liber şi activităţi recreative.

În activitatea directă cu copilul autist folosesc metode care au drept scop învăţarea modalităţilor de exprimare adecvată a dorinţelor şi emoţiilor personale prin gesturi şi verbalizări acceptabile, interacţiunea adecvată cu ceilalţi copii şi adulţi, să salute, să mângâie, să dea obiecte la cerere, să execute sarcini pe măsura capacităţii individuale.

Metoda suportului pozitiv pentru comportament

Copilul cu autism trebuie să primească cât mai multă atenţie pentru comportamentele pozitive, în special pentru atitudinea de cooperare şi pentru ceea ce face bine, singur sau cu ajutor.

Laud şi recompensez copilul cu autism cât mai des posibil, spunându-i: Foarte bine! Fac tot posibilul să îl surprind atunci când se poartă bine şi să îi ofer atenţie sporită atunci când lucrează independent.

Dau comenzi constructive, fără reproşuri şi critici. Mă exprim simplu şi clar. Dacă refuză, schimb comanda, îl ajut intervenind cu un stimul prompt, sau revin mai târziu cu solicitarea.

 Dau sarcini scurte, pe care să le execute cât mai independent. Exemplu: să aducă, să arate, să pună, să se ducă la o persoană sau în direcţia indicată etc.

Ofer, pe cât posibil, un răspuns la orice comportament al său care este pozitiv, îi arat că sunt atentă la tot ce face el, că apreciez orice efort al său.

Întărirea comportamentelor pozitive

Toate comportamentele pozitive (dorite) trebuie să fie consecvent întărite: când duce la îndeplinire singur o sarcină, când ia iniţiativa să execute o activitate potrivită sau necesară(ex., strângerea  şi aranjarea corectă a materialelor).

Folosesc iniţiativa lui. Când văd că este atras de un obiect sau de o activitate, îi dau o comandă pozitivă, legată de aceasta, fructificându-i iniţiativa. (ex. dacă se duce la chiuvetă îi spun: Văd că te duci la chiuvetă. Dă drumul la apa. Spală-te pe mâini. Sau dacă a luat un pahar, îi spun: Ai luat paharul. Bravo! Adu-l la mine să îți pun apă!.

Dacă vrea ceva şi ţipă sau are un alt comportament neadecvat prin care îşi manifestă dorinţa( plânge, bate din picioare), îi dau un model de comportament adecvat, pentru a obţine ceea ce doreşte. Ex. Dacă îmi spui, îți dau!

 Cer să coopereze la o comandă simplă pentru a obţine obiectul dorit.(ex. „După ce închizi uşa, poţi să vii şi tu să desenezi!”, „Dă-i lui Gabriel mingea ,iar ţie îţi dau cuburile!” sau „Pune jucăriile în coşuleţ şi apoi îţi dau apă!”).

Folosesc mesaje pozitive, cât mai puţine negaţii şi interdicţii care întăresc reacţiile opoziţionale. (ex. „Pune cuburile pe masă!” în loc de „Nu arunca pe jos cuburile!”).

Dacă vrea ceva foarte mult şi nu renunţă, pentru un timp limitat accept  cererea lui, dar transformată, astfel încât să nu se considere victorios în relaţia cu profesorul; aceasta este o formă de şantaj din partea copilului. Nu copilul deţine controlul. Acesta se află la adult.

Ritmul de lucru

Nu intrăm noi în ritmul copilului cu autism, ci pe el îl obligăm să intre în ritmul nostru.

Copilul realizează mai uşor contactul cu ajutorul unui obiect(ex. o păpuşă care poate fi pusă pe mână, o jucărie de pluş, un microfon, un telefon). Pentru el este mai uşor decât atunci când trebuie să se uite la cineva. Acest lucru poate fi folosit atunci când se comunică cu el, mai ales când este vorba de momente de învăţare. Avantajul este că cere mai puţin contact vizual.

Copilul trebuie să simtă că acțiunea se oprește atunci când spune adultul și nu cand vrea copilul. Deşi îi cerem să îndeplinească o anumită activitate, copilul reuşeşte să iasă din aceasta prin diferite comportamente: cere consolare, devine agresiv (autoagresiv sau heteroagresiv), începe altă activitate. Important este să descoperim factorul care determină ieşirea din activitate (formularea cerinţei, sarcina în sine, tonul vocii, distanţa interpersonală, gălăgia, etc).

Concluzie

Sunt două tipuri de ieşire din activitate: unul este cel “manipulant” prin care copilul speră că mă va face să cedez şi al doilea datorat cerinţelor prea înalte. Pentru primul caz nu termin niciodată prin a-i împlini dorinţa. Folosesc  orice metodă pentru a-i reduce comportamentul disturbant, trebuie să se întoarcă să-şi îndeplinească sarcina.

Al doilea caz presupune să modificăm ceva. Sarcina a durat prea mult, sarcina este prea grea, cerinţele nu au fost definite clar, nu am oferit ajutor suficient. Trebuie să modificăm comportamentul nostru pentru ca să evităm ieşirea din activitate. Este recomandabil ca următoarea sarcină să fie cu puţin mai complexă decât sarcina pe care copilul o îndeplineşte bine în momentul actual.

Profesor Maricica Iaschiv

CSEI Suceava

BIBLIOGRAFIE:

  1. Bruin, Colette, 2008, Give me 5 – Pedagogie modernă pentru lucrul cu persoanele autiste, Editura Fides, Iaşi
  2. Mitasov, Tudor; Smelik, Inge, Jose, 2005,  Elemente de intervenţie în autism, Editura Stef, Iaşi.
  3. Peeters, Theo, 2009, Autismul- teorie şi intervenţie educaţională, Editura Polirom, Bucureşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.