”Mihai Eminescu și copiii”
Prof. Juravle Daniela
Preșcolarii de la grupa mică G.P.N. Burla, coordonați de profesor învățământ preșcolar Juravle E. Daniela l-au comemorat pe marele poet român la împlinirea celor 170 ani de la nașterea sa.
Încă de timpuriu este bine să-i obișnuim pe copii cu cei mai mari poeți români. Acest lucru se desfășoară și-n unitatea noastră în fiecare an, cu preșcolarii grupelor indiferent de etnie, religie, diversitate, participând la diferite activități practice, dar și activități incluzând domeniul limbă și comunicare.
Preșcolarii au confecționat scene din poeziile eminesciene, au pictat, au modelat, dar au și audiat câteva din creațiile marelui poet.
Obiectivele generale ale activităților dedicate marelui poet și desfășurate în unitatea noastră au vizat stimularea potențialului artistic și creativ al copiilor, cunoașterea poeziei eminesciene și al potențialului artistic al acestuia, dar și prețuirea valorilor naționale.