Motivația la preșcolari

Motivația este totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte. 

Al. Roșca

Fiind considerată „motorul personalităţii”, motivaţia este o sursă de activitate și unul dintre cele mai importante prerechizite ale învăţării şcolare. Dorinţa unui elev de a depune un efort cognitiv pentru a dobândi noi cunoştinţe este produsul mai multor factori cu acţiune conjugată. Se pornește de la personalitatea şi abilităţile elevului implicat în sarcini specifice de învăţare, până la mobilizarea generală pentru învăţare.

Rolul educatorului

Acest proces psihic are un rol deosebit de important în activitatea de învăţare a elevului şi în formarea personalităţii acestuia. Un real proces educaţional nu poate avea loc fără  identificarea motivelor învăţării şi totodată, fără determinarea ariei lor de acţiune.

Rolul educatorului este acela de a şti să se folosească de forţa acestor motive în practica instrucţiei. Cunoaşterea motivelor ce-l impulsionează pe elev în desfăşurarea actului învăţării este importantă pentru educator. Acestea îi indică exact calea ce trebuie a fi urmată  în  vederea finalizării cu succes a educaţiei.

Studiul motivației

Studiul motivaţiei are în vedere analiza factorilor ce determină comportamentul şi a mecanismelor care le explică efectele. Aceşti factori pot fi numiţi generic motive.

Prin termenul de motivaţie definim o componentă structural-funcţională specifică a sistemului psihic uman, care reflectă o stare de necesitate în sens larg, iar prin cel de motiv exprimăm forma concretă, actuală, în care se activează şi se manifestă o asemenea stare de necesitate. Aşadar, prin motiv vom înţelege acel mobil care stă la baza unui comportament sau a unei acţiuni complete.

M. Golu

Sub efectul stimulărilor interne sau externe, motivele aduc individul în stare de acţiune şi-i susţin activitatea o perioadă de timp, în pofida obstacolelor care pot să apară. De asemenea, ele pot determina individul sa urmărească un scop sau altul şi să stabilească o anumită ierarhie între scopurile posibile.

Cele mai dificile sarcini ale muncii cadrului didactic sunt acelea de a controla și de a dirija sistemul de motive specifice activității de învățare.  Arta de a stimula motivația copilului ține de măiestria și de harul didactic al dascălului, al aceluia ce are „cea mai minunata indeletnicire din lume„(Comenius).

Formarea unei atitudini active față de învățare, față de nou a copiilor depinde, în mare măsură,  de educatoare. Aceasta din urmă are capabilitatea de a-și ajuta elevii să se adapteze „din mers” cerințelor societații aflate într-o continuă schimbare.

Dacă viitorul apropiat este în mâna politicienilor, adevăratul viitor se află în mâinile educatorilor.

Raillon

Această afrmație este bine întemeiată, întrucât dragostea și adevărul presărat de aceștia în procesul educațional conferă o valoare veșnică. De aceste două condiții este mereu nevoie, indiferent de vârsta celor pe care-i are în grija educatorul.

Motivația optimă

Pentru ca activitatea de învățare să fie eficientă, educatorul trebuie să determine o motivație optimă. Crearea optimului motivațional vizează o corelare variabilă între particularitățile individuale și situațiile obiective.

S-a ajuns la constatarea că sarcinile uşoare, comune sunt deseori neglijate, însoțite de o motivație neadecvată. Motivul este acela că subiectul se află într-o stare de submotivare, având performanțe slabe. În vederea îndeplinirii unei sarcini percepută ca fiind una ușoară, este necesară supramotivarea copiilor. Educatoarea trebuie să utilizeze toate motivele și să cultive prin toate mijloacele motivația copiilor, interesul pentru cultură, pentru cunoaștere  și pentru frumos. O asemenea motivație presupune formarea unor trainice sentimente superioare, de la vârsta preșcolară chiar dacă se realizează prin joc,  jocul formând, dezvoltând si restructurând întreaga viață psihică a copilului.

Factori care influențează motivația

Motivația este influențată atât de

  • factori care țin de mediul în care se desfăşoară activitatea de învățare
    • factori ecologici: climat fizic, climat social, climat ocupațional,
  • cât și de factori subiectivi
    • starea de sănătate, starea emoțională, starea cognitivă.

Bazele personalităţii copilului se pun încă de la vârsta preşcolară, când se schiţează unele trăsături mai stabile de temperament şi caracter. Statutul de şcolar, cu noile lui solicitări, sporeşte importanţa socială a ceea ce întreprinde şi realizează copilul la această vârstă. Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalităţii lui, atât în ceea ce priveşte organizarea ei interioară, cât şi în ceea ce priveşte conduita sa externă.

Clasa şcolară constituie cadrul psihosocial al activităţii de învăţare, mediul de comunicare şi socializare cu structură şi roluri clare. Grupul şcolar influenţează fiecare persoană din cadrul ei, schimbându-i

  • imaginea despre sine,
  • reacţiile,
  • comportamentele,
  • atitudinile şi performanţele.

Fiecare elev, la rândul lui, va influenţa  imaginea, comportamentele, atitudinile şi performanţele grupului. În grădiniță se consolidează şi capătă pondere nivelul trebuinţelor de apartenenţă şi de afirmare de sine.

Mediul şcolar facilitează şi inhibă diferite trebuinţe ale personalităţii. În aceste condiţii se dezvoltă emoţii şi sentimente intelectuale, sociale şi estetice, emoţionalitatea având o bază ereditară. Micul şcolar realizează sub influenţa dezvoltării a numeroase interrelaţii pozitive şi negative, o oarecare temperare a manifestărilor afective.

Tehnici de motivare

1.Terapia veseliei

Propusă de C. Päunescu, „Terapia veseliei”, presupune crearea unui climat afectiv pozitiv, prin corelarea cât mai eficientă a influenței stării emoționale a copilului cu climatul social în care se desfășoară activitatea care necesită să fie motivată. Fericirea, bucuria, entuziasmul vor asigura activității un cadru destins. Orice acțiune educativă trebuie să fie astfel structurată încât să anticipeze satisfacția, întărirea pozitivă. Activitățile intelectuale sunt condiționate de starea emoțională a subiectului.

Aflându-se permanent într-o ambianță de dragoste, căldură, înțelegere și bunătate, de incredere și respect, copiii de vârstă şcolară mică vor da măsura întregii lor personalitați, dobândind cunoştințe, deprinderi, atitudini. Dascălul care se apropie de copii cu iubire și cu simțul dreptății, care glumeşte și care le insuflă sentimente morale, este acela a cărui autoritate rezistă în timp, asemenea dascăli făcându-şi simțită influența în întreaga viață ulterioară a copiilor.

2. Recompensa

Un alt factor  deosebit de stimulator este reprezentat de recompensa meritată. După cum afirmă și Edward Deci: „Este adevărat că recompensele vor motiva oamenii să facă activități”.

Satisfacția succesului dinamizează preșcolarul pentru a obține rezultate și mai bune. Recompensele dau rezultate numai atunci când sunt îmbinate cu exigență riguroasă și constantă. Ele trebuie acordate cu măsură, știind că exagerările duc la apariția egoismului și a înfumurării. Recompensa trebuie să fie adecvată, în sensul că trebuie să ofere copilului plăcere și trebuie acordată imediat după realizarea sarcinilor.

3. Sancțiunea

La fel de importantă este și sancțiunea,  mijlocul de influențare pedagogică folosit atunci când copilul nu îndeplineşte cerințele stabilite sau încalcă regulile de comportare. Ca tipuri de sancțiuni se pot folosi:

  • admonestare,
  • discutarea greşelii în colectiv,
  • eliminarea temporară de la jocul sau ocupațiile colectivului,
  • ignorarea,
  • controlul fără calificativ.

Astfel, formarea intereselor cognitive este asociată în mod natural cu procesul de învățare, atunci când conținutul principal al vieții unui copil constă într-o trecere treptată de la un nivel de cunoaștere la altul, de la un nivel de stăpânire a abilităților cognitive și practice la altul, mai înalt.

Motivaţia nu trebuie considerată şi interpretată ca un scop în sine, ci pusă în slujba obţinerii unor performanţe înalte. Performanţa este un nivel superior de îndeplinire a scopului. Din perspectiva diferitelor forme ale activităţii umane (joc, învăţare, muncă, creaţie), ceea ce interesează este valoarea motivaţiei şi eficienţa ei propulsivă. În acest context, problema relaţiei dintre motivaţie şi performanţă are nu doar o importanţă teoretică, ci şi una practică.

Profesor Cristina Secrier, Grădinița Burla

Bibliografie:
  1. Comenius J. A., Arta didactică, Ed. Didactică și Pedagogica, Bucureşti, 1975.
  2. Preda V., Afectiv şi motivațional in optimizarea activități didactice, Revista de pedagogie, 1991, nr. 9, p. 12-16.
  3. Roşca, Al, Psihologie generală, Editura Didactică și Pedagogica, Bucureşti, 1976, p3.
  4. Salavastru Dorina, Psihologia educației, Ed. Polirom, laşi, 2004.
  5. ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR ÎN MILENIUL III, Editura Reprograph, 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.