Povestirea valorificată în activitățile de educare a limbajului în diferite medii sociale

Povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii preşcolarilor. Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate. Totodată îi informează asupra unor fapte şi evenimente ce nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. Prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.

Povestirea face parte din categoria metodelor explozive și presupune nararea /expunerea unor evenimente în proză sau în versuri într-o manieră simplă și plastică.

Structură

Structura clasică a poveștii presupune

• un început /o introducere care prezintă un conflict /o situație conflictuală care incită interesul copiilor,
• urmează nucleul poveștii, care de obicei complică situația conflictuală,
• și partea finală  a poveștii unde este prezentată rezolvarea conflictului .

Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale copiilor în proces de formare şi este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de activităţi:

• la începutul unor activităţi commune (de educaţie muzicală, joc didactic, convorbire);
• în cursul desfăşurărilor pentru sintetizarea unor date, fapte etc. (observare, lectură după imagini);
• în încheierea lor, cu scopul de a fixa, sintetiza şi generalize cunoştinţele respective.

În activitatea cu preșcolarii, este indicat ca educatoarea să opteze pentru însoțirea episoadelor/evenimentelor reprezentative ale poveștii de

• imagini, planșe, desene, cărți, figurine, pentru
  • a oferi suport concret copiilor,
  • a-i ghida în urmărirea succesiunii întâmplărilor,
  • a le orienta atenția și memoria,
  • a le susține înțelegerea,
  • dar și pentru a dinamiza într-o oarecare măsură activitatea.

Pentru a transmite emoție și a da sens și expresivitate poveștii, importante sunt

• intonația, gestica și mimica folosite,
• tonalitatea vocii,
• ritmul,
• pauzele sau marcajele prin intensitate, care atrag atenția și interesul copiilor asupra întâmplărilor prezentate, asupra personajelor și a mesajelor textului .

Pentru avea succes, este nevoie de calități actoricești – empatie,capacitate de comunicare și nu în ultimul rând ,de entuziasm și de implicarea propriilor emoții. De aceea, înainte de a fi prezentată copiilor în cadrul activității povestea ”trebuie citită cu atenție și învățată”.

Beneficii

Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu

• structura limbii române,
• cu bogăţia formelor sale gramaticale,
• cu frumuseţea şi expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.

De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta,

• cunoscând consecinţele neascultării aşa cum reies din povestirile
  • ,,Mălina şi ursuleţii“,
  • ,, Scufiţa Roşie“,
  • ,,Cocoşelul cu creastă de aur“ etc.
• pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna înfăţişate în
  • ,,Găinuşa cea moţată“ ,
  • ,,Ciripel cel lacom“,
  • ,, Coliba iepuraşului“,
  • ,,Ursul păcălit de vulpe“,
  • ,,Punguţa cu doi bani“.
• au prilejul să aprecieze frumuseţea prieteniei, a ajutorului reciproc şi a vieţii în colectiv
  • ,,Mănuşa“,
  • ,,Căciuliţă roşie şi Căciuliţă albastră“,
  • ,, Iepurele şi ariciul“,
  • ,,Ridichea uriaşă“ etc.

Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu aceeaşi plăcere chiar dacă sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.

Ce învață preșcolarii?

Cu ajutorul poveștilor, copiii

• Exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie,
• Se transpun în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia lor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă.
• Preşcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii vorbesc,etc). Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de realitate.
• Atitudinea critică faţă de conţinutul fantastic al basmelo în cepe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o distincţie între fictive şi real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii reţin şi redau mai uşor faptele cunoscute, situațiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu experienţa proprie.
• Se dezvoltă intens funcţia analitică a scoarţei cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei condiţionate. Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acţiune a imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise şi mai sistematice.
• Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor, la aceasta contribuind şi povestirile.

Concluzii

1. În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate – constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra întregii personalităţi a copiilor.
2. În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă, coerentă şi expresivă.

Bibliografie

1. Jeder Daniela ,Răileanu  Daniela,Alecsa Iuliana ,Flocea Otilia,Elemente de didactică aplicată în învățământul preșcolar ,2017 ,editura Didactica Publish House , București
2. Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992;
3. Salda Dumitru, Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1982

Profesor Juravle Elena Daniela, Școala Gimnazială Burla Burla