Prevenirea abandonului școlar

O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. ​O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate constitui un mijloc pentru prevenirea abandonului şcolar. Intervenţia acestuia este la nivelul factorilor de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m., care-l pot acuza.

Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice. Accentul se pune pe lucru în echipă şi pe folosirea planificării strategice în vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii. Astfel se urmarește prevenirea şi în ultimă instanţă rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.

Factorii de risc

Factorii de risc, cum ar fi cei comportamentali, sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.

  • Factorii psihologici. În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorii:
    • agresivitate,
    • „frustare”,
    • instabilitatea afectivă sau comportamentală.
  • Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar. Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
    • Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
    • Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon şcolar.
    • Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau risc de abandon şcolar.

În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un pericol imediat de abandon. Obiectivele sunt urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.

Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.

Abandonul școlar

Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul şcolar.

Înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută. Imediat după schimbarea regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii. Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.

Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. Se are în vedere:

  • reinserţia şcolară a celor în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
  • depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării şcoală-familie.

Astfel se identifică anturajul elevilor şi se iau măsuri adecvate pentru scoaterea lor de sub influenţa negativă a acestuia.

Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă şi învăţare. Astfel, se afirmă că „cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau profesionale”.

De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o fac pentru că, oricum, ei sunt oameni „certaţi” cu şcoala. De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural, abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau imbrăcămintei necesare’’. E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte, încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.

Absenteismul si abandonul scolar
Absenteismul si rolul familiei in abadondonul scolar
De ce este școala abandonată?

Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine.

Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă pentru prevenirea abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se găseşte.

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.

Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase, psihologice şi pedagogice.

Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar este:

  • incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie
  • nu-şi stabileşte obiective profesionale,
  • prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare,
  • provine dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase,
  • nu este implicat în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.

În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari.

Comunicarea copilului cu educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală. Un alt element în prevenirea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.

Cum se face evaluarea elevului?

Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare.

Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:

  • Cum este fiecare
  • Ce ştie fiecare
  • Ce face fiecare
  • Cum cooperează cu ceilalţi.

Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.

Pentru a optimiza prevenirea abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie. El poate fi de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.

Situația copiilor rromi

În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii. De asemenea le crează o „unicitate pozitivă” – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor.

„Unicitatea pozitivă” care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia „negative”, care a fost impusă mediatizării, care condamnă la inhibare, la izolare.

Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează. Interesant este cum se menţin în sistemul educativ. Este bine sa fie cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.

Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte.

Profesor Angelica Uncescu

Școala Rotunda

Bibliografie:

  • Baban, Adriana, Consiliere educationala, Ghid metodologic pentru orele de dirigentie și consiliere, Cluj-Napoca, 2001.
  • Neamțu, Cristina, Devianta scolara, Polirom, Iași, 2003.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.