Psihomotricitatea – Premise teoretice și metodologice

material realizat de Danelciuc Elena Mihaela,  CSEI Suceava

Activitatea motorie joacă un rol de o importanţă deosebită în procesul complex de construcţie, modelare şi dezvoltare a psihicului. Contribuţia sa principală la formarea psihicului se realizează prin intermediul procesului de cunoaştere umană, care asigură integrarea individului în mediul în care trăieşte.

Conform lui Păunescu C. (1977), cunoaşterea umană se realizează (după Brener) pe trei nivele supraordonate, precum straturile unei piramide:

1. cunoaşterea prin activitate (enactivă) ;
2. cunoaşterea prin imagini (iconică);
3. cunoaşterea prin limbaj,generalizatoare şi abstractizantă denumită de el simbolică.

Aşa cum dovedesc cercetările lui Piaget şi Galperin, cunoaşterea practică, obiectuală, determină evoluţia psihicului, fiind implicată fundamental în construirea operaţiilor procesului gândirii, consolidării memoriei şi a celorlalte procese psihice în ansamblu.

Rolul motricității

Deci, rolul motricităţii nu se limitează numai la activităţile care au un caracter motor evident, ci se extinde şi asupra proceselor intelectuale prin intermediul celor senzoriale. Implicarea motricităţii în sfera celorlalte procese psihice ale individului se exteriorizează în actele sale comportamentale, strâns legate de sfera personalităţii.

Participarea motricităţii la conturarea profilului personalităţii este un fapt deja dovedit începând cu educarea temperamentului, continuând cu şlefuirea aptitudinilor şi culminând cu influenţarea caracterului.

Componentele motricității

Componentele esenţiale ale motricităţii (forţa, viteza, precizia şi coordonarea mişcărilor) sunt elementele esenţiale care deosebesc o personalitate de alta, în funcţie de gradul lor de specificitate, determinând un tablou unic, irepetabil în fiecare individ.

Aceasta îl face pe Robert Jeudon să afirme foarte plastic:

personalitatea fizică şi motorie este atât de evidentă încât, de la distanţă şi mult înainte de a-i fi putut identifica trăsăturile, recunoaştem o persoană după ritmul paşilor sau după gesturi la fel de precis ca după voce sau după figură.

Păunescu C. (1977)

Cercetările actuale arată că analizarea motricităţii este în strânsă legătură cu psihicul uman, cu care se află într-o unitate indestructibilă și depinde de:

• rolul determinant al motricităţii în dezvoltarea procesului de cunoaştere,
• legătura strânsă cu ceilalţi analizatori care asigură funcţia de reflectare,
• implicarea directă în toate actele comportamentale precum şi demonstrarea faptului că tulburările funcţiei motorii dereglează întreaga viaţă psihică.

Structura psihomotorică

Studiile efectuate s-au soldat cu apariţia termenului sintetizator şi integrator de structură psihomotrică. Structura psihomotrică este o structură neurofiziologică care asigură funcţionalitatea motorie generală, coordonată şi dirijată de psihic şi influenţată în mod deosebit de activitate şi conştiinţă.

Caracteristicile mai importante ale unei astfel de structuri sunt:

• autonomia funcţională datorită automatizării actelor motorii componente;
• mobilitatea de adaptare care este răspunzătoare de dezvoltarea şi adaptarea omului la mediu.

Elementele structurii psihomotrice devin operante numai atunci când sunt văzute în strânsă legătură cu personalitatea. Referitor la acest aspect Dupro, Pick şi Roussel afirmau că psihomotricitatea constituie un ansamblu incoerent de componente ale acţiunii sau actului care-şi capătă un sens în momentul în care acestea sunt integrate şi subordonate sistemului personalităţii. PăunescuC. (1977)

Trecând la analiza psihomotricităţii copilului cu nevoi speciale, constatăm de la început deosebirile ce se evidenţiază între acesta şi normalul de aceeaşi vârstă. Structura psihomotricităţii specifică deficienței mintale are drept cauze prezenţa leziunilor corticale şi subcorticale, imposibilitatea proiecţiei mintale a motricităţii şi slaba coordonare şi integrare neurofiziologică şi intelectuală.

Cu cât gradul deficienţei mintale este mai pronunţat, cu atât şi nivelul dezvoltării psihomotrice este mai deficitar.

Bibliografie:

1. Aurelia Racu, Doru Vlad Popovici, Anatol Dani, Verginia Creţu – Intervenţia recuperativ-terapeutică pentru copiii cu dizabilităţi multiple. Editura Ruxanda, Chişinău 2009.
2. Păunescu C. – Deficienţa mintală şi organizarea personalităţii. EDP, Bucureşti,1977.
3. Radu I.D., Ulici Gh. – Evaluarea şi educarea psihomotricităţii. Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti 2003.