Rezultatele activităților finalizate – A.1.1

DASCĂLI PENTRU ELEVI DEFAVORIZAȚI – INTERVENȚII PENTRU COMBATEREA ABANDONULUI ȘCOLAR TIMPURIU

În cadrul proiectului „DEDICAT – Dascăli pentru Elevi Defavorizați – Intervenții pentru Combaterea Abandonului școlar Timpuriu” obiectivul principal este

  • îmbunataţirea competenţelor a 120 de cadre didactice si personal de sprijin din învatamântul preuniversitar,
  • cresterea calitaţii serviciilor educaţionale în 5 unitaţi scolare defavorizate din Judeţul Suceava,
    • prin activitaţi orientate pe nevoile elevilor
    • si sprijinirea managerilor acestor scoli pentru cresterea calitaţii în educaţie.

Astfel că, pentru atingerea acestui obiectiv au fost realizate mai multe activități cu membrii grupului țintă, dintre care le enumerăm pe cele finalizate – pentru a evidenția rezultatele așteptate și cele ce au fost atinse.

Subactivitatea A1.1

SUBACTIVITATEA – A.1.1 Organizarea şi furnizarea de programe de Formare continuă cu credite profesionale transferabile, care contribuie la prevenirea părăsirii timpurii a şcolii

  • unde, ca și acțiune principală cu membrii grupului țintă a fost implicarea acestora în programe de formare continuă cu credite profesionale transferabile.

Aceste cursuri au urmărit

  • abilitarea a celor 132 de cadre didactice și personal de sprijin din unităţi şcolare defavorizate pentru creşterea calităţii activităţilor educaţionale şi
  • adaptarea demersului didactic la nevoile de dezvoltare ale elevilor,
    • centrat pe metode noi, interactive, de predare-învăţare,
    • utilizarea unor mijloace eficiente de cunoaştere a elevilor şi
  • abordarea inovativă a actului educaţional pentru creşterea atractivităţii şcolii, facilitării unei comunicări eficiente cadru didactic – elev.

Așadar, cele 132 de cadre didactice și personal de sprijin din unitățile defavorizate și-au îmbunătățit competențele astfel încât aceștia să fie capabili să răspundă aplicat la nevoile de dezvoltare ale elevilor și să utilizeze în procesul educativ informațiile dobândite ca umare a participării la aceste cursuri.

Rezultate A1.1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.