Rolul inteligenței emoționale în profesia didactică
Emoțiile sunt suportul vieții psihice. Cunoașterea particularităților psihice ale unor persoane este esențială în domeniile de activitate în care persoanele respective „își pun pecetea asupra unor grupuri, influențează anumite evenimente sociale”. (A. Cosmovici, 1996).
În prezentul eseu, vom urmări modul în care școala formează caractere, pornind de la modelul oferit de personalitatea cadrului didactic.
Studiile privind trăsăturile de personalitate ale profesorilor au evidențiat rolul inteligenței emoționale în profesia didactică. Prin teorii demonstrate științific s-a reușit combaterea teoriilor care susțin că IQ-ul este unica măsură acceptabilă a aptitudinilor umane.
Plecând de la inteligența intrapersonală și interpesonală a lui H. Gardner, formulată în cadrul teoriei inteligențelor multiple, considerăm că modelul inteligenței emoționale propus de Daniel Goleman poate contribui la îmbunătățirea modului în care un profesor își gestionează propriile emoții în vederea dezvoltării carierei și în obținerea de performanțe în formarea și dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale elevilor, necesare adaptării la noile schimbări de ordin social, economic și cultural ale societății.

Conștientizarea de sine
Conștientizarea de sine, componentă foarte importantă a inteligenței emoționale, este legată de încrederea în sine, identificarea și recunoașterea propriilor emoții, adaptabilitate la situații noi, autoeficacitate, autoevaluare obiectivă. Profesorul optimist, va cultiva elevilor săi stări emoționale pozitive. La această stare de optimism nu se poate ajunge decât prin puterea gândirii pozitive (Goleman, 2018). În procesul de instruire și educare, „rolul expresivității și contagiunii emoționale” este fundamental în influențarea performanței elevilor. Transmițîndu-le acestora sentimentul de bucurie se „autoinduce mental starea de revărsare”, (Roco, 2004 adică „un efort considerabil pentru a fi calm și o concentrare suficientă” pentru a învăța.
Respectându-se pe sine, profesorul reușește să inspire elevilor săi să-și construiască aptitudinile necesare pentru viață, ajutându-i să-și cunoască și să-și perfecționeze aptitudinile, lăudându-le comportamentele și atitudinile pozitive, progresul realizat pe parcursul unei etape de învățare, încurajându-i să ia măsuri pentru îmbunătățirea punctelor slabe. Dându-le ocazia să participe la activități cu scopul de a obține o recompensă (concursuri și competiții școlare, olimpiade etc.) îi motivăm să își gestioneze emoțiile, să-și canalizeze energia pentru a obține rezultate bune și foarte bune. Totodată, va învăța să se autoevalueze obiectiv. Treptat succesul obținut îi vor permite să își direcționeze eforturile pentru a obține performanță în învățare la cât mai multe discipline.

Managementul personal, este o altă componentă a inteligenței emoționale pe care profesorul o dezvoltă elevilor, prin puterea exemplului personal, dovedind permanent competență profesională și tact pedagogic, transmițându-le entuziasmul pentru cunoaștere și consiliindu-i pentru a-și planifica viitorul în funcție de aspirațiile fiecăruia și ținând seama de aptitudinile și capacitățile pe care le au. Propunându-le scopuri nobile și indicându-le acțiuni pentru a le atinge, profesorul reușește să-i orienteze pe elevi spre acțiune, să le cultive simțul responsabilității, autocontrolul reacțiilor și adaptabilitatea, atunci când pe parcurs apar situații dificile, tensionate.
Conștientizarea socială
Pentru dezvoltarea dimensiunii referitoare la conștientizarea socială, care presupune: respectul celuilalt, recunoașterea nevoii celorlalți, empatia, capacitatea de organizare, oferirea și căutarea de ajutor, este importantă motivarea copiilor din interior, nu prin metode punitive. Pentru a-i sprijini pe toți copiii, în funcție de particularitățile și nevoile individuale, cunoașterea predispozițiilor pentru un anumit domeniu, poate ajuta cadrul didactic în stabilirea celor mai adecvate căi pentru învățarea și corectarea elevilor.
Pornind de la considerentul că una dintre cauzele eșecului școlar este exigența ridicată a unor profesori, considerăm că formarea și dezvoltarea deprinderilor sociale, precum: abilitățile de comunicare, managementul conflictelor, colaborare și abilitatea de a lucra în grup, abilitățile de organizare și coordonare, pot conduce la îmbunătățirea rezultatelor școlare și prevenirea violenței în mediul școlar. De exemplu, în cadrul activităților școlare, extrașcolare și extracurriculare, punându-i pe elevi în situația de a lucra pe grupe, ei vor exersa capacitatea de a comunica asertiv, de colabora, de a se ajuta între ei, de a dovedi altruism și solidaritate pentru îndeplinirea sarcinilor date. Schimbul emoțiilor pozitive conduc la facilitarea gândirii, la stimularea dezvoltării competențelor sociale, afective și cognitive.
În concluzie, profesorul organizându-și activitatea didactică principiile educației emoționale va reuși să simtă bucuria împlinirii de sine, să fie iubit de copii și apreciat de părinți și de ceilalți membri ai comunității locale.
Profesor LILIANA SASU
Bibliografie:
- Cosmovici, A., (1996), Psihologie generală, Iași, Polirom, p. 13.
- Goleman, D., (2018), Inteligența emoțională, București, Curtea Veche, p. 15; pp. 157 -161.
- Roco, Mihaela, (2004), Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași, p. 139; p.170.
- Schipor, Doina Maria, Balan, Carmen Cornelia, (2009), Psihologia educației – primii pași pentru a fi profesor, Suceava, Editura Universității din Suceava, pp. 116 – 122.
Bibliografie electronică: