“Scriem viitorul copilăriei” – un proiect educativ
Problema integrării copiilor romi prin educaţie este o chestiune serioasă, o provocare pentru societatea şi şcoala românească, implicit pentru comunitatea şi şcoala din localitatea noastră. Prezentul proiect a pornit din nevoia de a schimba anumite prejudecăţi faţă de copiii romi din şcoala Valea Moldovei. Prin intermediul activităților din cadrul proiectului ne propunem să îmbunătățim relația școală-familie, să eliminăm fenomenul discriminării, precum și abandonul școlar.
SCOPUL PROIECTULUI:
Formarea caracterului și dezvoltarea încrederii în sine, având drept scop prevenirea abandonului școlar si formarea tinerilor pentru o viață sănătoasă din toate punctele de vedere : fizic, sufletesc, spiritual.
OBIECTIVE: Creșterea încrederii în sine, având în vedere unicitatea și valoarea fiecărei persoane; Dezvoltarea trăsăturilor de caracter pentru a conduce la alegeri pozitive în viață Dobândirea integrității ca principiu de viață.
ACTIVITĂȚI: Au fost propuse un set de activități reprezentative care se vor derula pe parcursul anului școlar curent, ca de exemplu: ,,Măști, nu chipuri”, ,,Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor”, ,,Sărbătorim împreună Ziua Națională a României”, ,,Și nouă ne pasă”, ,,Tradițiile noastre”, ,,O carte în dar”, ,,Mărțișoare, cărțișoare”.
DISEMINAREA INFORMAȚIEI: Prezentarea activităților pe site-ul școlii; Prezentarea activităților în numerele 19, 20 ale revistei ,,Aspirații”; Realizarea unei expoziții cu materialele elevilor: scrisori, postere, desene, afișe etc.;
EVALUARE – Chestionare – Desfășurarea unor activități comune sub forma unor workshop-uri; – Aprecierea asupra colaborării în modul de lucru, în prezentarea produselor realizate; – Acordarea unor diplome copiilor care s-au evidențiat; – Expoziție de afișe cu diverse mesaje – Portofoliu proiect
REZULTATE AȘTEPTATE Implicarea eficientă a elevilor și a părinților în activitățile de combatere a violenței, voluntariat Comunicare deosebită între factorii antrenați: elevi, părinți, cadre didactice
GRUPUL ŢINTĂ:
- direct: elevii şcolii care absentează, au probleme familiale şi situaţii materiale precare;
- indirect: toţi elevii şcolii
Profesor MIHAELA CRISTINA TIMU