Toleranta pe intelesul copiilor cu C.E.S.

De-a lungul anilor , dar mai ales în ultimul timp, ne-am tot izbit  atât noi, cât și copiii noștri de acest cuvânt TOLERANȚĂ. Poate pentru unii e foarte ușor de explicat, dar intelesul și pusul în practică, pentru cei care lucrează în învățământul special nu este așa, pentru  că, pe lângă deficiența mintală moderată sau severă de care suferă copilul, mai avem și „probleme” de comportament pe care trebuie să le rezolvăm cumva. Dar cum? Și aici accentuez importanța împărtășirii experienței de la clasă prin orice mijloace: grupuri pe rețele de socializare, cercuri, comisii. Prin urmare toleranta este un concept greu de explicat pe intelesul copiilor.

Situația la clasă

Îi întrebi pe cei mici, de pregătitoare, de exemplu:” Ce înțelegeți voi prin toleranță?”. Și primești imediat răspunsul „Ce-i aia , doamna?” „Adică să fim buni, iertători, le zic eu”. Și vin și  completările: „să nu ne batem; să dăruim; să nu răspundem la provocări cu bătaie”. „Nici când  ne bate mama, doamna?”. „Mai ales atunci!”. Mereu am mizat în situațiile  la care nu am avut răspuns pe exemplul personal și pe credință. „V-am lovit eu vreodată? Știți că eu pentru bătaie și minciună mă supăr, de ce e nevoie să recurgem la bătaie dacă putem rezolva problemele și fără ea?” „Da’ ce să fac eu dacă sare la mine la bătaie sau mă împinge, ce eu sunt mai prost?” Mulți copii vin din familii cu această replică.

Un master în Consiliere și educație emoțională m-a ajutat foarte mult. Să vezi copilul de 6-7 că știe să îți spună că „Astăzi sunt fericit /supărat/furios!” și să îți explice ce i-a determinat această stare e un pas înainte. Avem psihoterapeuți care știu să gestioneze mult mai bine situațiile decât noi, învățătorii, dar totul se pierde atunci când copilul violent pleacă în familie și unde violența stă la ea acasă. E ciudat să vezi copilul care se răzvrătește cu atâta ură și putere că nu este luat în familie, măcar o dată pe lună, când el știe clar că nu banii ar fi o problemă, ci doar mama sau tata care vor să fie deranjați pe motiv că oricum copilul are tot ce-i trebuie la școală. Și într-adevăr așa este, are de toate, dar nu are dragostea de mamă.

Activități

În cadrul lecțiilor și activităților pe care le desfășurăm încerc să îi fac să fie mai buni, mai iubitori, mai darnici, mai încrezători, mai iertători , să nu judece spre a nu fi judecați, dar uneori au și ei dreptate și atunci te întrebi chiar tu ” Cât de tolerant trebuie să fii într-o lume atât de violentă?”. Am observat că lucrul în perechi dă randament.”Eu îl ajut pentru că e colegul cu care am lucrat; pentru că împreună am câștigat; pentru că nu a râs de mine; pentru că ne-am împrietenit; pentru că vrem să ne facem amândoi șoferi.” Și „pentru că ” acesta continuă.

E drept că am mai întâlnit și acest răspuns : „Doamna, să nu mă mai puneți cu X, că nu ne potrivim, că e încăpățânat!”, dar nu așa învățăm să devenim mai  toleranți? Nu ne interesează să țină minte doar o definiție și atât, ne interesează ca în viața de zi cu zi să încerce să devină mai empatici, să învețe autocontrolul, să învețe să-și gestioneze furia.

Printre primele activități, după ce au învățat să decupeze am făcut conturul mâinilor. Le asamblăm într-un soare ori  în coroana unui copăcel de toamnă și nu doar cu scopul de a face o lucrare colectivă sau de a le trimite undeva la un concurs, ci o facem și pentru a demonstra că împreună putem face orice, împreună orice altceva ne iese mai frumos, chiar dacă nu toți au decupat respectând corect conturul. „Astea sunt mâinile mele, doamna, pot să le pun lângă ale lui X?”( Chiar dacă X e romm).

Melcul

A postat cineva pe un grup un melc a cărui cochilie era împărțită pe căsuțe. Împreună am hotărât să colorăm căsuța după un cod de culori asociat cu starea emoțională a copiilor din ziua respectivă. E colorat în culori calde melcul nostru! Și îi punem și data-prin copiere că nu am învățat toate cifrele.

Dar cel mai important lucru e că acest exercițiu se face după ce elevul responsabil pentru ziua respectivă își consultă colegii întrebându-i cum s-au simțit în ziua respectivă la școală. Consultare, colaborare, implicarea tuturor copiilor din clasă sunt tot pași pe care îi facem spre a deveni mai toleranți și ei și noi, că uneori doamna ar colora pătrățica în negru la cât de obosită se simte. Dar îi vezi veseli , fericiți sau obosiți și orice stare ți-ar transmite știi că și tu ești responsabil . Și atunci de ce să nu fii responsabil de fericire? Mai ales de fericire pentru unii că acasă au destulă tristețe.

Ce înseamnă toleranta pentru fiecare dintre noi?

Pentru fiecare, toleranta are  o altă valoare. Pentru cadrele didactice este capacitatea de a accepta opinii și  viziuni  diferite de a face același lucru. Sau de a nu te irita  când ai în clasă o persoana de altă etnie sau religie  decât tine. Într-un cuvânt, toleranta este o formă de a accepta diversitatea, iar diversitatea înseamnă viață. Le explic copiilor că toleranta nu este o calitate ce  vine neapărat din interior, ci una pe care o dobândim prin educație și, mai ales, prin practicarea ei zi de zi. Toleranta o învățăm în primul rând de la parinții noștri și apoi de la oamenii din jurul nostru. Iată de ce noi, educatorii și învățătorii trebuie să ne constituim în primele exemple practice pentru elevii noștri, mai ales că destule familii nu mai pot fi un exemplu de toleranță pentru copiii lor.

Cât de toleranți ar trebui totuși să fim noi și să-i învățăm și pe copiii noștri să fie  e o întrebare care nu are  un răspuns care să mulțumească pe toată lumea. Fiecare avem limite, limitări, păreri. Experiența ne arată că până acum toleranța  nu a omorât pe cineva. Lipsa ei, da. Toleranța se recunoaște în conversațiile pe  care le purtăm, în  modul în care ne adresăm unii altora,  ce subiecte discutăm. Nu trebuie să judecăm pentru că nu noi suntem în măsură să facem asta. Putem doar să ne spunem cuviincios părerea, să dăm un sfat, să ne punem în situația celuilalt, să ajutăm, să ne rugăm. Comunicarea asertivă are un rol important , de aceea este bine să o insuflăm și copiilor noștri. „Nu spune despre altcineva ceea ce nu ți-ar plăcea să auzi despre tine” și „Ce ție nu-ți place, altuia nu face” sunt proverbele reprezentative toleranței.

Toleranța și educația

Toleranța reprezintă o formă de înțelegere, înțelepciune, putere și civilizație.  De aceea este nevoie de educație. Pentru că toleranța nu înseamnă să renunțăm, să fim slabi sau indiferenți așa cum înțeleg  unii că asta ar însemna să fim toleranți. Este în primul rând, înțelegerea și dovada  faptului că omul a fost înzestrat de Dumnezeu cu gândire și dragoste,  și tocmai de aceea, noi oamenii, avem idei, nevoi și aspirații atât de  complexe și diferite.

Respect, încredere, competență, responsabilitate sunt valori pe care le insuflăm elevilor noștri. Învățăm să ne cunoștem, să iertăm, să ne dezvoltăm, să acceptăm idei, critici, argumente sau păreri, să acordăm a doua șansă, să dialogăm. Însă  să nu uităm că minciuna, nesimțirea, mediocritatea, răul intenționat nu trebuie să fie tolerate. Fiecare dintre noi se dezvoltă într-un mediu generos, transparent , eficient plin de dragoste și înțelegere. Toleranța este respect pentru sine și pentru cei din jurul tău. Toleranța îți face viața mai frumoasă, mai senină, mai optimistă.

profesor Elena Agarafinei

CSEI Suceava

BIBLIOGRAFIE:

  • Datcu, I.(2002), Religie și toleranță, Editura M. Duțescu, Dolj
  • McDowell, Noua toleranță, Editura Aqua Forte, Oradea
  • Mehmet, S.(1998),Capital de toleranță, Editura Curtea Veche, București Voltaire , (2018),Tratat despre toleranță, Editura Herald, București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.