Tradiția – arc peste timp

Ce înseamnă tradiţia, doamna? E întrebarea pe care o pun des elevii noştri,  cei cu C.E.S.

TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition.

https://dexonline.ro/definitie/tradi%C8%9Bie

Sensul pe care îl oferă dicţionarul explicativ al limbii române este dificil de prezentat acestor copii. Şi atunci, începem aşa: Ce faceţi voi, în familie, de Sărbători? Şi atunci rămâi surprins să vezi câte tradiţii se respectă în familiile lor, dar nu cunosc termenul pentru că, poate la rândul lor, nici părinţii nu sunt familiarizaţi cu acesta. Sau poate, consideră că nu este nevoie de explicaţii. „Bunica şi bunicul fac aşa….., ştiţi? Şi dacă mama cu tata nu fac şi ei tot aşa se supără pe noi.”

Obiceiuri, datini şi credinţe se statornicesc de-a lungul timpului în familiile noastre din generaţie în genaraţie, de la o zonă la alta. Atunci devine interesantă conversaţia pe această temă. „La noi, doamna, în seara de Înviere se aprind focurile, apoi mergem la cimitir, etc. La dumneavoastră tot aşa se face? Cine intră primul în casă când vine de la Înviere? Lăsaţi şi dumneavoastră becurile aprinse?” E uimitor să vezi câte chestii din astea ştiu copiii noştri, dar în acelaşi timp e trist să auzi copilul când spune: „Anul acesta nu am fost la Înviere pentru că bunica e bolnavă şi mama nu merge cu noi. Şi noi ne temem să mergem singuri.”

Păstrarea tradițiilor

E un semnal de alarmă pentru noi toţi, pentru că o dată cu plecarea bătrânilor în lumea de dincolo o parte din aceste tradiţii se pierd. Părinţii sunt ocupaţi sau prea obosiţi, şi atunci noi trebuie să preluăm această sarcină. Uneori e prea mult sau prea greu şi pentru noi, dar măcar la şcoală să nu dăm voie să ne uităm tradiţiile şi obiceiurile. Putem să le transmitem copiilor şi elevilor noştri credinţa şi dragostea pentru ţară, pentru om şi pentru Dumnezeu.

O parte din aceasta o facem cu ocazia serbărilor şcolare. Apoi concursurile care se desfăşoară  ne dau prilejul de a duce mai departe tradiţiile din zonă, oferindu-le în acelaşi timp şi posibilitatea de a socializa cu alţi copii sau de a-şi face prieteni noi. E o muncă grea, pe care însă copiii o fac cu plăcere. Ce răspuns poţi să-i mai dai copilului atunci când îţi spune:” Aţi văzut , doamna că le-a plăcut? Ce mult ne-au aplaudat, nu?”

Să-i vezi lacrimile de bucurie în ochişorii lui mici şi nevinovaţi este o mare împlinire pentru tine ca şi profesor. Ai inima împăcată că l-ai învăţat ceva pe acest copil, ceva care o să transmită mai departe aşa cum ştie el, mai mult cu sufletul. De aceea au şi aceste concursuri şi activităţi rolul lor, chiar dacă alţii spun că sunt doar aşa, nişte chestii care se trec pe o hârtie, la dosar.

Modernismul

Bineînţeles că şi modernismul acesta nu strică, din contră aduce un pic de culoare şi interes atunci când ne folosim de tehnologie ca să prezentăm tradiţiile şi obiceiurile zonei noastre. Cred că este nevoie şi de noutate sau de o manieră nouă de prezentare, dar la fel de bine ştim că oricând putem găsi o soluţie în a îmbina tradiţia cu modernismul. Şi trebuie să găsim în felul acesta o cale de mijloc în a-l face pe copilul pasionat de tehnologie să şi coase pe etamină un prosopel, să picteze un ou, să facă o mască sau să înveţe cum se fac opincile.

Elevii noştri sunt fermecaţi de târgurile de meşteşuguri populare acolo unde au ocazia să-i vadă pe  meşteşugari în plină acţiune sau când sunt invitaţi la atelierele de lucru improvizate special pentru ei. Observăm, şi ne bucură tare mult acest lucru, cum emoţia creşte pe chipul copilului atunci când reuşeşte să facă şi el cât de cât ceva. Este un sentiment de bucurie care duce la un comportament mult dorit de noi, dar şi un sentiment de autoîmplinire sufletească pe care copilul îl trăieşte din plin atunci când ştie că şi el sau lucrul realizat de mâinile lui este util la ceva. Şi atunci copilul devine fericit, pentru că are reuşite la şcoală, în relaţiile cu prietenii şi colegii, în familie.

Transmiterea de la profesor la elev

Pentru ca această tradiţie să meargă mai departe este nevoie de o relaţie strânsă între elevi şi profesori. Nu e suficient doar interesul sau înclinaţia înspre aceasta a unuia sau altuia, ci e foarte important ca să interacţioneze cu ei, să-i atragă în aceste activităţi pentru că potenţial au aceşti copii. Şi fără o relaţie bazată pe comunicare şi sprijin între şcoală, familie şi comunitate nu vom putea realiza prea multe în acest scop. Sponsorizarea, atragerea de fonduri sunt termeni nelipsiţi din vocabularul nostru atunci când vorbim de transmiterea tradiţiilor.

Fațete ale tradiției

Viaţa religioasă se oglindeşte si ea, la rândul ei în datinile şi obiceiurile populare. Proverbele, poeziile, doinele, baladele, basmele, zicătorile, ghicitorile, colindele, urăturile sunt asociate cu tradiţia. Fiecare din ele reflectă o învăţătură, o plidă, o întâmplare din viaţa Mântuitorului şi a Bisericii. Poporul român a păstrat de –a lungul timpului o mulţime de datini şi obiceiuri legate de Naşterea şi Învierea Domnului. Pe acestea le transmitem şi noi la şcoală  prin învăţarea colindelor,  pluguşorului, sorcovei, împodobirea bradului de Crăciun, obiceiul Irozilor, a Viflaimului, Steaua, jocurile cu măşti, încondeierea ouălelor.

Să nu uităm de baladele şi legendele populare româneşti pe care le citim la clasă cu ocazia diferitelor activităţi. De asemenea şi de sculpturile în lemn, picturile pe sticlă sau pe piatră pe care le realizează unii dintre copiii noştri. Putem include aici şi vizitele la  galeriile de artă, biserici, mănăstiri, muzee. Ele se pot constitui în modalităţi de cunoaştere şi transmitere a obiceiurilor, datinilor şi credinţelor.

Dar nimic nu e mai frumos decăt să–i învăţăm pe copii că tradiţia merge mai departe, că  depinde şi de persoana noastră lucrul acesta. Suntem datori să o facem pentru că, şi noi, la rândul nostru trebuie să lăsăm ceva moştenire în urma noastră. Să nu uităm că străbunicii, bunicii şi părinţii noştri au dus şi ei tot aşa, din generaţie în generaţie nădejdea, credinţa , dragostea prin tradiţiile, datinile şi obiceiurile zonei în care s-au  născut şi crescut.

Profesor Elena Agarafinei 

CSEI Suceava

Bibliografie

• Boncu, Ş.,Nastas,D.,(2015), Emoţiile complexe,Editura Polirom, Iaşi
• Deil, H.,Ludington,A.,(2001), Tablete de stil de viaţă,Editura Viaţă şi sănătate, Bucureşti
• Elias , M.,Tobias,S.,(2012), Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, Editura Curtea Veche, Bucureşti Muha, C.(2012), Religie,clasa a IX-a, Auxiliar pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iaşi