Valențele formative ale jocului la vârsta preşcolară – argumente și repere științifice

E ştiut că după natura şi evoluţia ontogenetică a activităţii omului delimităm jocul, învăţarea, munca. Jocul este activitatea care se afirmă prima în ontogeneză şi devine dominantă la vîrsta copilăriei.

S-a dovedit că prin intermediul jocului, copiii îşi îmbogăţesc experienţa cognitivă, îşi educă voinţa şi pe această bază formativă îşi conturează profilul personalităţii. Jocul este o formă de activitate instructivă şi distractivă, accesibilă copilului, prin care se realizează o bună parte din obiectivele prevăzute de Curriculum. Vîrsta preşcolară se mai consideră o perioadă a descoperirii realităţii şi a relaţiei umane. Această perioadă începe cu autodescoperirea Eu-lui personal:

  • Preşcolarul mic este investigativ, curios, memorează relativ uşor, gîndirea îi este subordonată acţiunii cu obiectele, procesele de gîndire sunt incluse nemijlocit în activitatea practică, limbajul îşi păstrează caracterul situativ.
  • La preşcolarul mijlociu se conturează caracterul voluntar al proceselor psihice, se produc unele modalităţi psihocomportamentale noi. Copilul manifestă interes pentru jocurile colective, este în stare să-şi controleze unele reacţii afective, îşi coordonează acţiunile la cerinţele adultului; are loc un început al organizării voinţei.
  • Preşcolarul mare se adaptează mai repede la mediu, limbajul devine mai coerent, se manifestă primele forme ale gîndirii logice, orientate spre sistematizare şi observare a particularităţilor obiectelor, se măreşte durata atenţiei voluntare. Preşcolarul mare dispune de mai multă forţă şi abilitate în acţiuni, poziţia faţă de adult este schimbătoare, predominînd tendinţa de reconciliere cu acesta.
Funcţiile jocului:
  • principale:
    • asimilarea practică şi mentală a caracteristicilor lumii şi vieţii
    • exersare complexă stimulativă a mişcărilor, de contribuţie activă la creşterea şi dezvoltarea organismului
    • funcţia formativ-educativă
  • secundare:
    • funcţia de echilibru şi tonificare
    • funcţia de compensare
    • funcţia terapeutică sau marginală

Prin intermediul jocului se formează la copii perseverenţa pentru învingerea dificultăţilor, deprinderile de muncă independentă, atitudinea disciplinată. Tot prin intermediul jocurilor se dezvoltă mobilitatea proceselor cognitive, iniţiativa, inventivitatea, cooperarea în realizarea sarcinilor jocului are ca rezultat formarea spiritului colectiv, iar spiritul de competiţie angajează fără a produce oboseală.

Jocurile didactice reprezintă una din formele de învăţare cu cele mai bogate efecte educative, un foarte bun mijloc de asimilare a resurselor sale intelectuale, datorită gradului înalt de angajare a elevului în activitatea de învăţare. Activităţile de joc reduc efortul copiilor şi le menţin atenţia concentrată.

Jocurile copiilor sunt foarte diverse atît după conţinut, caracter, material şi jucării, cît şi după importanţa lor pedagogică. P. F. Lesgaft menţionează două grupuri de jocuri ce se deosebesc după însuşirile pedagogice:

  1. jocuri de familie sau de imitaţie, caracteristice pentru vîrsta preşcolară. În astfel de jocuri copilul repetă ceea ce vede în viaţa înconjurătoare
  2. jocuri de mişcare (jocuri cu reguli), care au o formă determinată din timp, un scop determinat, reguli stabilite

Jocurile cu reguli au un conţinut întocmit din timp şi o anumită succesiune stabilită a acţiunilor. În faţa copiilor se înaintează sarcini, soluţionarea cărora este legată de îndeplinirea regulilor obligatorii pentru toţi jucătorii.

Jocurile cu reguli, la rîndul lor, se împart în două grupuri: dinamice şi didactice. Jocurile dinamice prevăd îndeplinirea anumitor mişcări de către copii (a prinde mingea, a imita mişcările trenului). Jocurile didactice le ajută copiilor să soluţioneze sarcini cu caracter intelectual (a ghici o ghicitoare, a alege imagini după anumite criterii etc.).

Jocurile de mișcare

Jocurile de mişcare sunt importante în educaţia fizică a copiilor şi în formarea comportamentului motor alături de cele social, afectiv, cognitiv, motivaţional şi volitiv.

1. „Pisica şi şoarecii”

Se alege conducătorul jocului. Spaţiul de joc, un dreptunghi mare, se delimitează cu cretă pe sol. La unul din capete se desenează un cerc (cămară) în care se aşază cîteva jucării, care reprezintă carnea, brînza pîinea etc. Se alege un copil – „pisica” care se va ascunde să nu fie văzută. Ceilalţi copii -„şoareci” se plimbă liber în spaţiul de joc, încercînd să se furişeze spre cămară pentru a lua ceva de mîncare. Cînd aceştia se apropie în număr mai mare, conducătorul jocului strigă: „pisica”.

Aceasta iese din ascunzătoare încercînd să înhaţe un „şoarece” „Şoarecii” aleargă spre celălalt capăt al terenului de joc. Cel prins rămîne în afara jocului pînă ce se prinde alt „şoarece”, după care intră în joc primul prins. Pisica se schimbă de fiecare dată cînd prinde un şoarece.

Soarecele si pisica
Joc de gradinita soarecele si pisica

2. „Prinde-mi umbra”

Acest joc se joacă numai cînd este soare şi poate forma fiecărui copil o umbră. Copiii sunt împrăştiaţi pe teren, iar un copil ales prin numărătoare prinde. Copilul care prinde aleargă după ceilalţi copii, pentru a pune piciorul pe umbra unuia dintre ei. Dacă reuşeşte să calce pe umbra celui urmărit, atunci acela se consideră prins şi rolurile se inversează. Copilul prins devine urmăritor şi-i prinde pe ceilalţi copii. Cel urmărit se poate feri de a fi prins, micşorîndu-şi umbra şi ghemuindu-se.

Jucătorii vor avea grijă ca cel care prinde să fie schimbat cît mai des.

3. „Batista”

Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe cu efectiv egal, şezînd călare pe băncile de gimnastică, unul în spatele celuilalt. Băncile sunt paralele, aşezate în lungime. Primul din fiecare echipă are o batistă. La semnalul de începere, primii pornesc în alergare, ocolesc banca prin dreapta şi se întorc prin partea stîngă, predau batista următorilor şi se aşază pe locul de unde au plecat. Batista nu se aruncă, ci se dă în mînă. Cîştigă echipa care a terminat mai repede.

4. „Broscuţele sar în lac”

Pe terenul de joc se desenează un cerc mare, iar în mijlocul lui altul mai mic. Cercul mare este „lacul” iar cel mic „insuliţa”. Copiii aşezaţi pe marginea cercului mare în sprijin ghemuit reprezintă „broscuţele”. La comanda educatoarei: „Broscuţelor, săriţi în lac!” toţi copiii execută mai multe sărituri în lungime, de pe loc, spre mijlocul cercului, apoi tot prin sărituri se îndreaptă spre „insuliţă”. Este declarat cîştigător acel copil care, prin sărituri executate corect, a ajuns primul pe insuliţă.

5. „Cercurile Olimpice”

Copiii sunt împărţiţi în cinci grupe şi fiecare grupă are în piept un jeton cu culorile „Cercurilor Olimpice” (albastru, galben, negru, verde, roşu). Pe sol sunt aşezate la distanţă cele cinci cercuri. Copiii sunt în formaţie liberă şi execută săritura „broscuţei”. La semnalul educatoarei, copiii aleargă spre propriul cerc şi se prind de mîini. Cîştigă grupa care a format mai repede cercul şi a executat corect săritura din ghemuit în ghemuit.

Cercurile olimpice
Cercurile olimpice
Jocurile de creație

În cercetarile psihopedagogice din ultimul secol s-a dovedit ca Omul îşi începe activitatea creatoare cu jocul; înainte de joc nu există decît activităţi practice sau funcţionale, iar prin joc contemplăm, proiectăm, construim.

Jocurile de creaţie reflectă mediul şi relaţiile sociale, subiectul şi regulile sunt create relativ de copilul însuşi. În astfel de jocuri copiii manifestă iniţiativă şi independenţă. Manifestările creatoare ale copiilor în jocuri sunt diverse de la crearea subiectului şi conţinutului jocului, căutarea căilor de realizare a ideii pînă la încadrarea în rol.

Cadrele didactice trebuie să promoveze contibuie la lărgirea continuă a reprezentărilor despre mediul ambiant si viaţa socială şi la acumularea informaţiei furnizatede textele literare şi folosite ca subiecte de joc. Pot fi utilizate observări în viaţa cotidiană, excursii, lecturi după imagini, convorbiri si explicaţii, memorizari, povestirea, recitarea şi lectura textelor literare, ghicitorilor, proverbe. O importanţă deosebită în pregătirea pentru jocurile cu subiect o au textele din folclor şi literatura pentru copiii.

Prin jocuri, copiii pot reflecta aspecte ale vieţii sociale, încearcă să reproducă activitatea adulţilor şi comportarea lor. De exemplu, în grupele mică şi mijlocie, pe langă jocurile „De-a mama”, „De-a familia”, se adaugă şi jocurile „De-a magazinul”, „La medic” etc. În grupele mare şi pregătitoare, subiectele jocurilor se îmbogăţesc. Copii se joacă „De-a biblioteca”, „De-a grădiniţa”, „De-a şcoala”, „De-a şoferii” , „De-a grădinarii”, „La alimentara”, „La piaţă”, „La teatru”, „La muzeu”.

Rolurile sunt jucate în dependenţă de particularităţile de vîrsta şi de cele individuale ale fiecarui copil, de preferinţele şi de unele interese ale lor. Dacă în grupele mici copiii preferă roluri simple, în cele mijlocie şi mare ei aleg roluri mai diversificate şi profilate pe profesii.

Ţinînd cont de afirmaţia psihopedagogilor că la vîrsta preşcolară rolul contribuie la apariţia unor transformari cantitative şi calitative în dezvoltarea copilului şi formarea personalitajii lui, educatorii pot propune copiilor un numar din ce în ce mai mare de subiecte şi roluri. De asemenea trebuie să-i provoace la discuţii asupra rolurilor pe care doresc să le îndeplinească sau le-au îndeplinit. Copiii participă activ şi la distribuţia sau la alegerea rolurilor; ei hotărăsc cui şi ce rol i s-ar potrivi mai bine, cine ar îndeplini mai reuşit un rol sau, în cadrul acestor discuţii, copiii menţionează unele trăsături de caracter ale colegilor, evidenţiază a cui voce se potriveşte mai mult pentru rolul dat, analizează, sintetizează, generalizează (în măsura posibilităţilor), ceea ce le permite copiilor să comunice, să stabilească anumite relaţii, să respecte anumite reguli de comportare. Astfel regulile jocului capătă „o factură socială”. Ele reprezintă acele reglementări de natură internă sau externă prin care acţiunile copiilor sunt organizate şi corelate unele cu altele. În cadrul jocurilor cu subiect apar multe reguli determinate de rol.

Discuţiile care au loc între copii înainte de joc: cum se vor juca, ce rol vor îndeplini, ce jucării, materiale vor folosi şi dialogurile de la sfîrşitul jocului, cine şi cum a jucat, cum le-a reuşit jocul în ansamblu le permit cadrelor didactice să aprobe comportarea lor sau să intervina cu unele păreri despre felul în care ar fi trebuit să joace rolul, să se comporte pentru ca jocul să le reuşească. Astfel copiii, împreuna cu educatorii, disting şi însuşesc unele valori necesare vieţii sociale: hărnicia, dibăcia, deşteptăciunea, toleranţa, bunătatea, respectul, stăpînirea de sine, simţul de solidaritate, compasiunea, răspunderea etc.

Jocul de dramatizare

Jocul dramatizare este una din ocupaţiile preferate ale copiilor preşcolari. El poate fi un mijloc de distracţie, de cunoaştere, de însuşire a noilor cunoştinţe, de dezvoltare armonioasă. În cadrul jocului-dramatizare copii imită personajele din textul literar. Odată cu încadrarea copilului în joc el începe să se identifice cu alte modele decât cele din familie şi societate adică cu personajele din textele îndrăgite, poveşti, snoave, poezii.

Din activităţile curente la grupă s-a demonstrat că:

  • utilizînd jocul dramatizare în scopuri educaţionale putem dezvolta mai uşor capacităţile de receptare a textului de către copii;
  • prin modul de realizare a dramatizărilor pot fi urmărite: sesizarea conţinutului emotiv şi ideatic al textului, formarea capacităţii de analiză elementară şi interpretare expresivă a rolului, dezvoltarea priceperii de a organiza jocuri cu subiect în baza textelor cunoscute etc.;
  • jocurile dramatizări, prin elementele pe care le conţin, dau posibilitate copilului să decodifice mesajul textului artistic deoarece în jocurile de acest tip uşor se îmbină elementul distractiv cu cel instructiv.

Crearea atmosferei emoţionale şi trezirea emoţiilor pozitive în timpul jocului dramatizare cere de la educator folosirea diverselor tehnologii didactice (lauda, exemplul), care ar orienta procesul de dramatizare spre activitatea creativă. Încurajîndu-i, aprobîndu-le iniţiativa, pedagogul stimulează manifestările lor individuale. Copiilor trebuie să li se propună să explice cum simt ei dispoziţia personajului pe care-l „joacă” (este vesel, fericit, zburdalnic sau trist, mirat). E necesar ca preşcolarilor să li se mai explice cum poate fi redată dispoziţia personajului folosind mimica, gestul, intonaţia, pauza, accentul.

„Melcul şi semaforul”

(După conţinutul poveştii „Melcul şi semaforul” de Leo Butnaru)

  • Obiective: Să participe la joc; să utilizeze pauzele în vorbire.
  • Reguli: Copiilor li se propune să folosească pauza logică pentru aevidenţia cuvintele mai importante din frază.
  • Vocabular: melc, vrabie, stradă, a plînge, a se supăra, „Bine v-am găsit!”
  • Personajele: melcul, căţeluşul, vrăbiuţa.
  • Decor: O intersecţie de străzi. Un semafor care îşi schimbă des culorile. Lîngă el, pe trotuar, stă Melcul, cu un bucheţel de flori în mână.
Melcul si Semaforul
Leo Butnaru – Melcul si semaforul

Desfăşurarea jocului

  • Melcul – (neliniştit) – Vai, vai, vai! Gata, întîrzii!
  • Căţeluşul – (se opreşte lîngă Melc) – Ce s-a întâmplat? Te-a supărat cineva? De ce plîngi?
  • Melcul – (suspinînd) – Ba nu, plîng pentru că întîrzii… La ziua de naştere a Buburuzei.
  • Căţeluşul – (mirat) – Păi, cum să nu întîrzii, dacă stai pe loc?
  • Melcul – (indignat) – Ba nu stau pe loc. Mă pornesc, dar nu pot să ajung din cauza semaforului.
  • Căţeluşul – (mirat) – Cum aşa? Chiar atît de departe să locuiască Buburuza?
  • Melcul – (suspinînd) – Da, locuieşte tare-tare departe!
  • Căţeluşul – (indignat) – Unde?
  • Melcul – E-he-he! Tocmai pe cealaltă parte a străzii!
  • Căţeluşul – (rîzînd) – Ham, ham, ham!
  • Melcul – (suspină plîngăreţ) – De ce rîzi căţeluşule? Eu nu pot trece strada.
  • Vrăbiuţa – (se apropie) – Bună ziua şi bine v-am găsit. Cirip-cirip!
  • Cu ce vă pot ajuta?
  • Căţeluşul – Problema e că Melcul nu poate să treacă strada. El merge prea încet, iar semaforul îşi schimbă prea repede culorile…
  • Vrăbiuţa – (binevoitoare) – Melcule, hai urcă pe spatele meu şi te trec strada îndată!
  • Melcul – (voios) – Mulţumesc, Vrăbiuţo!

Jocul este o modalitate de formare a emoţiilor şi sentimentelor social-morale, nu doar un mijloc important de manifestare. În cadrul jocurilor colective se dezvoltă atitudini socal-morale, sentimente şi relaţii (compasiunea, prietenia, competiţia, colaborarea, solidaritatea). Prin joc se dezvoltă trăsăturile de caracter şi conduita voluntară. Copilul va învăţa să-şi fixeze un scop, să rezolve problemele care apar în cale şi să depună eforturi voluntare pentru realizarea scopului.

Copilul va învăţa ce înseamnă să respecte regulile, să îşi controleze dorinţele şi să persevereze în realizarea rolului. Atenţia este captată, plictiseala este înlăturată, plăcerea acţionează şi creează o altă formă de interes, cu mult mai importantă decât atenţia care se realizează prin constrângere.

Profesor Elena Hapău

Bibliografie:

  1. Ursula Şchiopu – „Probleme ale joculi şi distracţiilor” – E.D.P. Bucureşti 1970.
  2. Stela Cemortan, Educaţia copiilor pentru jocuri, Tipografia Orhei, 2008.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.